Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, susţine că senatorul Gheorghe Flutur va candida cu siguranţă la preşedinţia Consiliului Judeţean, la alegerile din 2016. Deputatul a spus, într-o conferinţă de presă, că senatorul Flutur vrea să revină la şefia administraţiei judeţene pentru a-şi duce la îndeplinire proiectele demarate între 2008 şi 2012 şi lăsate de izbelişte de actuala Putere.

„Întăresc faptul că Gheorghe Flutur va candida. E o certitudine lucrul acesta”, a spus Balan. Făcând referire la cei care ar infirma această candidatură pentru şefia administraţiei judeţene, Ioan Balan a spus că „nu trebuie luaţi în considerare toţi cei care îşi fac vânt cu coada”.
Balan a precizat că pentru PNL este extrem de important să aibă la nivelul judeţului Suceava un număr cât mai mare de primari, iar aceştia să fie foarte bine reprezentaţi în Consiliul Judeţean prin consilieri. „Trebuie să realizăm o majoritate care să ne dea posibilitatea să alegem preşedinte de Consiliu Judeţean pe preşedintele PNL, Gheorghe Flutur. Şi spun lucrul acesta pentru că mandatul încheiat de Gheorghe Flutur în 2012 ne arată faptul că de atunci şi până în prezent lucrurile sunt blocate în judeţ, proiectele au rămas în acelaşi stadiu, iar unele chiar s-au mai şi deteriorat”, a explicat vicepreşedintele PNL.
El a explicat că proiectul lui Gheorghe Flutur pentru mandatul de preşedinte al CJ Suceava din perioada 2016 – 2012 va fi de continuare a investiţiilor pe care le-a promovat în judeţul, însă cel mai important proiect va fi cel de a continua promovarea Bucovinei.  „Uitaţi-vă ce a însemnat promovarea Bucovinei între anii 2008 şi 2012 şi ce înseamnă cum. Între 2008 şi 2012 Bucovina a cunoscut cea mai mare promovare din istoria sa, iar pe marile ecrane din capitalele europene se făcea referire la toate proeictele promovate de Gheorghe Flutur, de la Crăciun în Bucovina şi până la Pelerin în Bucvoina. De asemenea, marile televiziuni şi publicaţii europene vorbeau despre Bucovina. În acea perioadă Bucovina era pe buzele tuturor, lucru care nu prea se mai întâmplă astăzi”, a spus Ioan Balan, care a adăugat că în mandatul lui Flutur de preşedinte al CJ turismul în judeţul Suceava a crescut cu 7 – 10% anual. Balan a precizat că acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără implicarea directă a lui Gheorghe Flutur, acest fiind şi cel care a promovat proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi turistice, dintre acestea din urmă amintind de investiţiile la Muzeul Bucovinei, Cetatea de Scaun a Sucevei, dar şi proiectele pe fonduri europene pentru reabilitarea unor mănăstiri. El a mai amintit şi de faptul că în mandatul lui Gheorghe Flutur la şefia administraţiei judeţene, în aproape toate localităţile sucevene au fost implementate proiecte pentru dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare.

Ioan Balan a subliniat faptul că unul dintre cele mai importante proiecte promovate de Gheorghe Flutur a fost cel de modernizare a Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava. „Vorbim despre aeroport ca despre un lucru extraordinar, care se întâmplă încă şi astăzi. Din păcate lucrurile acolo merg relativ greu. Sunt într-o întârziere cunoscută şi recunoscută şi de către cei de la CJ Suceava. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar proiectul acesta a fost pornit cu foarte mare avânt, care s-a derulat cu încetinitorul şi care face un pas înainte şi doi înapoi încă şi astăzi”, a spus Ioan Balan, care a amintit că Flutur l-a avut partener şi pe el în promovarea acestui proiect, dar şi pe fostul ministru al transporturilor, Anca Boagiu.  Pe de altă parte, el a ţinut să precizeze că îl bucură faptul că şi colegul său din PNL, deputatul Alexandru Băişanu, se implică pentru deblocarea acestui proiect, însă a arătat că pentru ca acest lucru să se întâmple este necesară şi implicarea reprezentanţilor din PSD Suceava şi a parlamentarilor din Neamţ şi Botoşani. „Eu vă spun sincer că implicarea directă a noastră a parlamentarilor e o chestiune mai mult de imagine publică, decât de implicare directă. O implicare directă ar trebui să o aibă preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor,  în atribuţiile căruia se află direct acest proiect şi de care este direct răspunzător. Şi dacă proiectul a pornit puternic şi astăzi se mişcă greu este pentru că şi celelalte investiţii din judeţ se mişcă foarte greu”, a declarat liderul PNL. Ioan Balan a arătat că în momentul de faţă judeţul Suceava este blocat, pentru că „de aproape 4 ani nu s-a mai făcut nimic”. Balan a arătat că l-ar bucura faptul ca în 2016, când Flutur va câştiga şefia CJ Suceava, acesta să preia proiectele aşa cum le-a lăsat,şi nu mai rău.
Nu în ultimul rând, el a afirmat că obiectivele lui Gheorghe Flutur din mandatul 2008 – 2012 au fost îndeplinite, amintind de „ABC-ul civilizaţiei” pentru preşedintele PNL Suceava, care a însemnat investiţii în apă, canalizare, infrastructură, dar şi educaţie şi sănătate. Făcând referire la sănătate, Balan a amintit de modernizarea Spitalului Judeţean Suceava, subliniind că acestea au fost făcute pentru că „am avut şansa ca la conducerea lui să fie un om putenic în persoana lui Vasile Râmbu, dar în acelaşi timp am avut şansa să avem un om cu înţelepciune şi cu vederi pentru dezvoltarea acestui edificiu, şi anume Gheorghe Flutur”. Ioan Balan a încheiat precizând din nou că în mod sigur Gheorghe Flutur va candida pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava.
Deputatul Balan a mai spus că, în 2016, primarul PSD de Putna, Gheorghe Coroamă va candida pentru un nou mandat, însă din partea PNL. El a adăugat că în judeţ sînt şi alţi primari din arcul guvernamental care vor candida din partea liberalilor, pentru rămînerea în funcţie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava