Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, l-a întrebat pe ministrul dezvoltării regionale, Paul Stănescu, dacă susține punctul de vedere negativ pe care Guvernul României la dat pentru propunerea legislativă prin care administrațiile publice locale ar urma să primească o cotă de 100% din impozitul pe venit. Ioan Balan a amintit că în luna septembrie a anului 2017 a înaintat, împreună cu mai mulți colegi parlamentari, o propunere legislativă pentru modificarea art. 32 din Legea nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, în vederea alocării a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale. Balan a explicat că măsura propusă de PNL viza compensarea pierderilor de resurse bugetare la nivelul administrațiilor publice locale, ca urmare a celor două măsuri majore luate de Guvern în anul 2017, respectiv  diminuarea alocărilor bugetare pentru unitățile administrativ-teritoriale care la data de 31 decembrie 2016 au înregistrat excedente ale bugetelor locale și diminuarea cotelor și sumelor din impozitul pe venit cu 5,8 miliarde lei, ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%, de la 1 ianuarie 2018.
„În data de 22 februarie 2018, Prim-ministrul României, doamna Vasilica Viorica Dăncilă, a prezentat în fața reprezentanților administrației publice locale, în special a reprezentanților consiliilor județene, prioritățile domniei sale, printre care a figurat și adoptarea, în cursul acestui an, a Codului finanțelor publice locale. Cu această ocazie, domnia sa a promis reprezentanților din administrația locală că, la o anumită dată, înțelegându-se ca fiind anul 2019, principala prevedere a Codului finanțelor publice locale va fi aceea a alocării a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale”, a declarat Ioan Balan. El a adăugat că surprinzător sau nu, la numai o zi distanță, pe 23 februarie 2018, Guvernul României a emis un punct de vedere negativ pentru Propunere legislativă pentru modificarea art.32 din Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale (nr. de înregistrare la Senatul României nr. 539/2017) prin care liberalii propuneau exact acest lucru, adică alocarea a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale. „Oricine ar putea cataloga o asemenea atitudine drept sfidare sau minciună oficială. Având în vedere faptul că domnia voastră ați avut un tur de vizite ale administrațiilor publice din România, în care ați constatat direct de la aleșii locali că alocarea a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale nu mai este o opțiune, ci un imperativ al descentralizării financiare a administrației publice locale din România, vă solicit, domnule Viceprim-ministru, să precizați dacă punctul de vedere al Guvernului, cu nr.539/23.02.2018, semnat de Prim-ministrul României, doamna Vasilica Viorica Dăncilă, a fost elaborat la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice? Dacă nu, vă solicit să precizați dacă susțineți acest punct de vedere negativ, care contravine chiar angajamentelor Guvernului și promisiunilor doamnei Dăncilă”, a precizat Ioan Balan. El i-a mai solicitat ministrului dezvoltării ca în condițiile în care proiectul Codului finanțelor publice nu este nici măcar supus dezbaterii publice, să precizeze dacă nu considerați că cea mai rapidă formă de legiferare a angajamentului de alocare a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale s-ar putea realiza prin adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea art.32 din Legea nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale (nr. de înregistrare la Senatul României nr. 539/2017). Nu în ultimul rând, Ioan Balan a spus că în condițiile în care premierul Vasilica Viorica Dăncilă nu și-a asumat nici un termen precis pentru implementarea măsurii de alocare a 100% din impozitul pe venitul încasat la bugetul de stat, către unitățile administrației publice locale, vrea să afle de la ministrul Paul Stănescu și care ar fi un termen ferm pe care și-l asumă pentru implementare.

Balan îl întreabă pe ministrul dezvoltării dacă susține avizul negativ dat de Guvern pentru Legea de alocarea către primării a cotei de 100% din impozitul pe venit, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava