Concert pascal
MOPAN Suceava

Secretarul general al organizației județene a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a declarat joi că revizuirea Constituției este una dintre priorităţile PD-L pentru anul în curs intenția democrat liberalilor fiind acea de a de a cere românilor să voteze asupra proiectului de revizuire odată cu alegerile locale, pe 10 iunie. ”Este important ca alegerile parlamentare din acest an să fie organizate pentru un Parlament unicameral cu 300 de membri, potrivit dorinţei românilor exprimată la referendumul din 2009”, a subliniat Bălan. El a spus că revizuirea Constituției face parte din procesul amplu de modernizare a statului, la care PD-L s-a angajat, ca principal partid de guvernământ. ”Datoria politicienilor din toate partidele parlamentare este să pună în aplicare voinţa exprimată de români la Referendumul din 2009, când 77,78% dintre românii prezenţi la vot s-au pronunţat pentru Parlament unicameral şi 88,84%, pentru reducerea numărului de parlamentari. Ar fi o sfidare din partea tuturor partidelor faţă de cetăţenii pe care îi reprezentăm să nu materializăm, prin modificarea Constituţiei, opţiunea exprimată de oameni”, este de părere deputatul democrat liberal.

 

”Refuzul opoziţiei de a participa la dezbaterea proiectului de lege este încă o sfidare la adresa românilor, după greva de lux”

 

Reducerea numărului de parlamentari se poate face prin lege, a menționat Bălan,  însă pentru trecerea la Parlament unicameral,  adăugat el, este nevoie de modificarea Constituţiei. Potrivit lui Ioan Bălan, PD-L este de părere că cele două nu trebuie separate, fiind vorba despre două măsuri strâns legate care împreună au rolul de a eficientiza instituţia Parlamentului. Mai mult, modificarea Constituţiei oferă garanţia stabilităţii. Bălan susține că dezbaterea proiectului este cu atât mai binevenită acum, cu cât avem nevoie să introducem în Constituţie şi prevederile Tratatului fiscal ce tocmai a fost semnat la începutul lunii. Totodată, a spus el, avem nevoie de o clarificare a relaţiilor instituţionale dintre Parlament, Preşedinte, Guvern şi alte instituţii ale statului. ”Proiectul de lege vine să clarifice aceste relaţii pentru a preîmtâmpina blocajele instituţionale”, a precizat secretarul general al PD-L Suceava. Proiectul se află acum la Comisia juridică din Camera Deputaţilor pentru că opoziţia a blocat comisia constituită special pentru modificarea Constituţiei, unde regulile ar fi fost mult mai favorabile lucrărilor decât în comisia permanentă. ”Refuzul opoziţiei de a participa la dezbaterea proiectului de lege este încă o sfidare la adresa românilor, după greva de lux pe care USL o prelungeşte în pofida faptului că 60% dintre români nu sunt de acord cu ea. Opoziţia dovedeşte din nou că are o agendă paralelă cu cea a cetăţenilor ţării şi că este total dezinteresată de opiniile oamenilor”, a încheiat Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava