MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, spune că planul liberal de relansare economică a trecut de la faza obiectivelor la cea a faptelor și apreciază că cele mai multe dintre măsurile de sprijin ale Guvernului au în vedere protejarea fiecărui loc de muncă din economia privată și susținerea firmelor românești afectate de criză. ”În mai puțin de trei săptămâni de la momentul lansării Planului liberal de investiții și de relansare economică, aproape jumătate dintre măsurile asumate de Guvernul PNL sunt deja puse în aplicare. Cei care au contestat acest plan economic, ar trebui ca acum să plece capul de rușine. Ceea ce a caracterizat întotdeauna PNL au fost faptele. Astfel, programul național de racordare a gospodăriilor la rețelele de gaze naturale, lansat la Suceava, a primit deja o finanțare inițială de aproape 1 miliard de lei. Pentru firmele aflate în dificultate, Guvernul a pregătit într-o primă etapă 1 miliard de euro, bani nerambursabili, după cum urmează: 100 de milioane de euro, pentru micro-granturi 2.000 Euro pentru micile firme fără salariați, pentru PFA-uri, pentru ONG-uri cu activitate economică, culturală, artistică, cabinete medicale individuale; 350 de milioane de euro, pentru granturi cuprinse între 5.000 și 150.000 euro/IMM în domeniile HoReCa, turism, transport, evenimente, industrii creative, edituri/librarii; 550 de milioane de euro pentru granturi cuprinse între 50.000 – 200.000 euro pentru investiții în reconversia IMM-urilor: industria alimentară, energie, transport, echipamente, turism, confecții etc. Pentru protejarea locurilor de muncă, Guvernul PNL va pune în aplicare măsura financiară de susținere a programului flexibil de muncă, prin plata a 75% din diferența dintre salariul brut pentru program normal de muncă și salariul brut pentru programul redus. La aceasta se adaugă ajutorul Guvernului, de 41,5% din salariul brut dar nu mai mult de 41,5% din salariul mediu brut, pentru angajații sezonieri cu contract de muncă pe perioadă determinată pentru o perioadă de 3 luni sau pentru alți profesioniști – PFA-uri, întreprinderi individuale, profesii liberale. Și pentru lucrătorii sezonieri Guvernul acordă un sprijin financiar de 35% din remunerația unei zile de muncă, pentru o perioadă de 3 luni. Pe lângă aceste noi măsuri, sunt deja in implementare programele adoptate anterior precum IMM-Invest, plata șomajului tehnic, decontarea a 41,5% din salariul brut al angajaților întorși la muncă, sprijin de 2.500 lei pe lună pentru angajații noi tineri, pentru persoane in vârstă de peste 50 de ani sau pentru cei veniți din străinătate, distribuția de pachete alimentare si de igienă pentru persoanele vulnerabile și tichetele de masă pentru pensionari. La aceste măsuri se adaugă multe altele, deja în implementare sau în pregătire, menite să susțină economia să-și revină după această criză deosebit de puternică”, a explicat Bălan.

El a arătat că până la acest moment, Guvernul Orban a reușit să aibă grijă de fiecare loc de muncă și de fiecare firmă românească lovită de criza sanitară. ”Zeci de miliarde de lei totalizează măsurile de sprijin ale Guvernului PNL acordate în primele șase luni din acest an pentru economia românească. Am convingerea că românii au văzut cu ochii lor responsabilitatea de care a dat dovadă PNL în aceste momente grele și agenda paralelă și populistă pe care continuă să o vânture liderii PSD. Nici nu vreau să mă gândesc cum am fi depășit această criză, dacă țara ar fi fost condusă de PSD. Oricum PSD continuă să facă rău României din Parlament, unde fie schingiuiește actele normative necesare combaterii epidemiei, fie întârzie nejustificat adoptarea acestora”, a încheiat Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava