Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PDL Ioan Balan, care candidează din partea ARD pentru un nou mandat în colegiul nr. 2 Suceava, şi liderul democrat sucevenilor, Gheorghe Flutur, candidat al ARD pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, s-au aflat ieri în campanie electorală în cartierul Burdujeni. Cei doi au discutat cu locuitorii acestui cartier, la acţiunea electorală fiind prezent şi primarul Sucevei, Ion Lungu, consilierul local Lucian Harşovschi.
Ioan Balan a ţinut să precizeze că îl bucură că poate să spună că după primii patru ani de mandat de deputat a realizat tot ce le-a promis în anul 2008 locuitorilor din cartierul Burdujeni. „Aici în Burdujeni suntem în campanie electorală, ne vom întâlni cu cetăţenii şi am convingerea că aprecierea a ceea ce am făcut prin acest parteneriat Ion Lungu primar – Ioan Balan deputat se va vedea pe 9 decembrie la vot. Îi rog pe cetăţenii din cartierul Burdujeni să vină la vot pe 9 decembrie şi să dea un vot pentru Ioan Bălan, deputat, şi Gheorghe Flutur, senator, pentru că aşa vom putea continua parteneriatul de care vă vorbeam şi care a arătat pe parcursul celor patru ani că a funcţionat. Şi mai mult decât atât, pot spune că am realizat ceea ce am promis în 2008 pentru locuitorii cartierului Burdujeni”, a declarat Ioan Balan. El a adăugat că până în momentul de faţă, în campania electorală făcută în toate localităţile colegiului în care candidează a stat de vorbă cu cel puţin 13.000 de persoane, „ceea ce pentru mine este un lucru extraordinar”. Deputatul sucevean a arătat că pe lângă mulţumirile pe care le-a primit pentru lucrurile realizate în localităţile colegiului nr. 2 Suceava, a preluat şi problemele oamenilor, care vor trebui să-şi găsească rezolvarea în următorul său mandat de parlamentar.

 

Flutur: Cartierul Burdujeni a cunoscut cea mai semnificativă dezvoltare administrativă
La rândul său, candidatul ARD pentru funcţia de senator în colegiul nr. 2 Suceava, Gheorghe Flutur, a ţinut să precizeze că din punctul său de vedere, cartierul Burdujeni a cunoscut cea mai semnificativă dezvoltare din punct de vedere administrativ. „Suntem din nou în echipă în Suceava, alături de deputatul Ioan Balan, şi de primarul Ioan Lungu. Această campania electorală are şi rolul de a ne prezenta în faţa oamenilor cu ceea ce am făcut, dar şi de a auzi de la ei noile aşteptări, şi de a ni le nota, pentru a pleca în Parlament, dacă dumnealor vor dori, pentru a rezolva aceste probleme. Burdujeniul pentru mine este zona care pentru mine din punctul de vedere al adminstraţiei s-a dezvoltat cel mai mult în ultima perioadă. Cum arăta acest cartier şi cum rezona în ţară, şi cum arată astăzi. Un cartier civilizat, cu alei frumoase cu străzi asfaltate. Un cartier în care s-au adus foarte mulţi bani europeni. Şi aici aduc aminte marele program ISPA şi proiectul pe Fondul de Mediu care a fost semnat anul trecut de mine şi ministrul mediului, iar cetăţenii acestui cartier sunt beneficiarii acestor investiţii”, a declarat Flutur. El a adăugat că Burdujeniul, ca parte a municipiului Suceava, merită să fie capitala unei viitoare regiuni a României, acest lucru însemnând în primul rând creşterea numărului de locuri de muncă. „Asta înseamnă locuri de muncă, legătura cu aeroportul din Salcea, pe care sperăm să-l modernizăm pentru că noi am adus banii, şi mai înseamnă legătura cu celelalte zone şi cu municipiul Botoşani. Eu nu pot decât să felicit administraţia locală de aici, pe domnul primar Ion Lungu pentru tot ce a făcut în Burdujeni şi în oraşul Suceava şi rămân alături pentru că sucevenii au nevoie de noi”, a declarat Gheorghe Flutur.

 

Ion Lungu: Noi am avut întotdeauna respect pentru locuitorii din cartierul Burdujeni
Prezent alături de Ioan Balan şi Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, a amintit de investiţiile realizate în ultimii ani în Burdujeni şi în Burdujeni sat, precizând că locuitorii acestui cartier „vor vota aşa cum se cuvine” pentru continuarea proeictelor. „Suntem în cartierul Burdujeni alături de domnul deputat Ion Balan, şi de viitorul senator Gheorghe Flutur. Suntem aici pentru că aşa cum am mai spus, noi am avut întotdeauna un respect faţă de cetăţenii din cartierul Burdujeni. Eu spun că în guvernarea noastră s-au făcut lucruri bune în acest cartier şi oamenii nu au uitat. Am toată convingerea că pe data de 9 decembrie locuitorii acestui cartier vor vota aşa cum se cuvine, în aşa fel încât să putem continua proiectele pentru acest cartier, şi nu numai, ci şi pentru cei din zona metropolitană, Salcea, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei şi Adâncata. Eu sunt convins că oamenii ştiu ce au de făcut pe 9 decembrie şi vor vota ca atare”, a spus Ion Lungu. El a amintit că în Burdujeni sat au fost realizate investiţii extrem de importante, printre care modernizarea străzilor Victor Babeş, Plevnei şi Căpitan Grigore Andrei. Ion Lungu a făcut un apel la viitorii parlamentari suceveni să susţină modificarea Legii gazului metan, astfel încât în Burdujeni sat să se poată construi reţeaua de gaz metan. Nu în ultimul rând, consilierul local şi şeful de campanie a deputatului Ioan Balan, Lucian Harşovschi, a ţinut să precizeze că în discuţiile cu alegătorii din Burdujeni şi Burdujeni sat, aceştia s-au declarat mulţumiţi de realizările din ultimii patru ani, adăugând că „avem convingerea că pe 8 decembrie Burdujeniul va vota Ioan Bălan pentru Camera Deputaţilor şi Gheorghe Flutur pentru Senat”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava