MOPAN Suceava

Liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, propune ca unii pensionari, dar şi familiile nevoiaşe să beneficieze gratuit de abonamente pentru transportul în comun cu maşinile TPL. Ioan Balan a spus că este de acord cu propunerea PSD potrivit căreia preţul abonamentelor pentru pensionari ar trebui redus la jumătate, însă aceste facilităţi ar trebui acordate şi elevilor şi studenţilor. „Eu cred că ar trebui să existe nişte criterii foarte clare de stabilire a unor priorităţi şi în acordarea unor gratuităţi pensionarilor, şi nu numai. Sunt pensionari care nu pot plăti nici măcar jumătate din abonament. Şi sunt sunt familii care nu pot plăti nici măcar jumătate pentru copii. Cred că în această zonă trebuie să ne aplecăm mai mult”, consideră liderul PDL Suceava. El a ţinut să sublinieze faptul că populaţia trebuie să înţeleagă faptul că PSD „nu dă de la el de acasă” atunci când vine cu astfel de propuneri. Ioan Balan a explicat că toate aceste facilităţi sunt suportate din banii Sucevei, motiv pentru care trebuie să fie întrebaţi şi cetăţenii municipiului reşedinţă de judeţ despre modul în care sunt cheltuiţi. „Noi gestionăm banii cetăţenilor. Şi trebuie să-i întrebăm şi pe ei. Dacă cineva din Consiliul Local spunea că nu dă de la el de acasă, avea dreptate. Dar nici Consiliul Local nu dă de la el de acasă. Pentru că tot de banii cetăţenilor vorbim. Şi în primul rând cred că rolul nostru al politicienilor implicaţi şi în administraţie trebuie să fie acela de bună chibzuinţă a banilor publici”, a mai spus Ioan Balan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava