Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, critică în termeni duri comportamentul sfidător al PSD după alegerile europarlamentare și referendumul organizat de Președintele României și spune că PSD demonstrează încă o dată că nu a învățat nimic din palma usturătoare pe care i-a dat-o poporul român:
”Deși o vorbă populară înțeleaptă spune că ”omul din greșeli învață”, PSD ne dă dovezi în fiecare zi că nu-i pasă de români și de țară, motiv pentru care cred că această epigramă îi definește pe deplin: ”După cum zice-o povaţă,/ Omul din greşeli învaţă./PSD, hârșit în rele,/S-a-nvăţat… numai cu ele!” n numai 48 de ore de la bătaia ”soră cu moartea” pe care a încasat-o Cormoranul roșu, bătaie pe care a luat-o tocmai de la electoratul pe care l-a tot invocat ca să-și legitimeze și să-și mențină guvernarea dezastruoasă, PSD s-a întors la vechile metehne, la vechile obiceiuri care au ținut țara pe loc. Cei din PSD nici nu au apucat să-și jelească victimele votului din 26 mai, nici nu s-au sinchisit să înțeleagă avertismentul sutelor de mii de români din diaspora și, într-un dispreț total, în loc să-l demită imediat pe ticălosul de Meleșcanu din Guvern, s-au gândit să-l premieze pe micul Meleșcanu, adică pe Titus Corlțean, și să-l numească viceprim-ministru, deși este un personaj odios și de tristă amintire pentru alegătorii români din străinătate! Știm cu toții că în luptele dintre gladiatori, atunci când unul dintre luptători este la pământ, învingătorul îl avertizează: ”Stai nemișcat, pentru că, altfel, mori!” Astăzi, poporul român stă cu talpa pe grumazul PSD-ului aproape răpus, stringându-i să se căiască, să-și recunoască greșelile, să-și schimbe apucăturile și să-și ceară iertare pentru umilirea milioanelor de români din străinătate. Cu toate acestea, Cormoranul Roșu sfidează bunul simț și, în disprețul unei întregi națiuni, de parcă ar fi câștigat alegerile de duminică, continuă să guverneze țara în același stil toxic, chiar și după ce Liviu Dragnea nu mai este șeful lor. Acest comportament ne demonstrează o dată în plus că nu doar Dragnea, ci întreg PSD-ul este toxic pentru România și trebuie înlăturat cât mai repede de la putere, atât din administrația locală, cât și de la Guvern! Din punct de vedere politic, PSD-ul nu merită niciun semn de compasiune, iar la următoarele rânduri de alegeri, prezidentiale, locale și parlamentare, românii trebuie să ne scape definitiv de ei!
PS.Micul PSD confirmă că ce naște din PSD e ProPSD, iar micul Titulescu a rămas la fel de mic. Mic plus șoric este egal cu NIMIC!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava