Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan, și-a exprimat îngrijorarea față de creșterea numărului accidentelor rutiere în România și cere explicații ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, în legătură cu absența politicilor preventive în domeniul circulației rutiere pe drumurile publice. Bălan a adresat o interpelare ministrului afacerilor interne prin care solicită  o situație cu privire la sancțiunile aplicate de către polițiști în primul semestru al anului administratorilor drumurilor publice pentru absența marcajelor și semnalizărilor rutiere, precum și pentru gropile apărute în stratul astfaltic sau alte obstacole care amenință siguranța circulației în condițiile în care aceste aspecte reprezintă o cauză importantă a accidentelor rutiere. Bălan a arătat că potrivit legii lucrătorii poliției rutiere sunt obligați să sancționeze administratorii drumurilor publice pentru aceste deficiențe. ”Potrivit legii, lucrătorii poliției sunt obligați să poarte uniforma cu însemne și înscrisuri distinctive. Vă rog să precizați dacă agreați și tolerați situațiile în care lucrătorii poliției rutiere constată și aplică sancțuni fără să poarte uniforme? Vă rog să precizați dacă agreați și tolerați situațiile în care șefii ierarhici țin sub presiune lucrătorii poliției rutiere, prin impunerea așa-numitelor ,,norme de amenzi”? Avîând în vedere vechimea parcului auto national, precum și numărul mare de autovehicule înmatriculate în exteriorul țării, vă rog să precizați dacă, în colaborare cu Registrul Auto Român, s-au întreprins verificări privind starea tehnică a autovehiculelor.Vă rog să prezentați  ce campanii de prevenție în domeniul siguranței circulației pe drumurile publice ați derulat, la nivel national, în prima parte a anului 2017”, i-a mai solicitat deputatul Bălan ministrului Carmen Daniela Dan.

”Din păcate, nu am  remarcat ca  la nivelul Ministerului Afacerilor Inteme să existe preocupări reale în domeniul prevenției”

Parlamentarul liberal crede că printr-o activitate de prevenție bine gândită și pusă în practică numărul infracțiunilor ar scădea. ”Din păcate, nu am  remarcat ca  la nivelul Ministerului Afacerilor Inteme să existe preocupări reale în domeniul prevenției, fie că vorbim despre infracționalitate, fie că vorbim despre siguranța cetățeanului, fie că vorbim despre siguranța circulației pe drumurile publice. În legatură cu acest ultim aspect, singurele acțiuni întreprinse de lucrătorii polției rutiere sunt legate de aplicarea de sancțiuni contravenționale, ca urmare a așa-numitelor ,,norme de amenzi” pe care le dau șefii ierarhici. Aceasta așzis politică, și-a demonstrat deja perfecta ineficacitate: numărul de accidente rutiere înregistrate în Romania este în continuare unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. A nu se ințelege greșit. Contravenientul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Însă, cred cu toată puterea că sarcina principală a lucrătorilor poliției rutiere trebuie să fie legată de cu totul alte rezultate  și anume: cât mai mulți conducători auto care se conformează voluntar și respectă regulile de circulație, cât mai puține accidente rutiere soldate cu victime sau pagube materiale, tot mai multă siguranță în circulația pe drumurile publice”, a  mai spus Ioan Bălan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava