Concert pascal
MOPAN Suceava

Municipiului Vatra Dornei i-au fost alocate 200.000 de lei din Fondul de rezervă al Consiliului Județean Suceava ca sprijin financiar în scopul asigurării încălzirii în sistem centralizat. Decizia a fost aprobată în ședința de astăzi a deliberativului județean. Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a spus că la suma alocată din Fondul de rezervă se va adăuga o alta de la bugetul municipiului-stațiune. El a menționat că banii vor fi virați firmei „Elsaco” Botoșani in contul datoriei față de aceasta după ce a montat cele două cazane centralei ce va asigura căldura în Vatra Dornei. De-abia apoi, vor putea începe probele pentru punerea în funcțiune a cazanelor. Gheorghe Flutur a mai spus că s-a ajuns în această situație fiindcă Guvernul nu a alocat cele 15 milioane de lei prevăzute prin Programul Termoficare.

Flutur: ”Azi am primit un răspuns de la ministrul dezvoltării. A dat vina că nu au ministru al mediului. Eu înțeleg și asta dar pregătirea pentru iarnă trebuia începută din primăvară sau din vară”

”I-am scris ieri ministrului dezvoltării, ministrului finanțelor și ministrului mediului pentru că de Programul Termoficare ei trebuiau dinainte să facă întâlnirea interministerială și să dea avizul pentru rezolvarea problemei. Suntem la final de octombrie și aceste lucruri nu s-au întâmplat. E bine să se știe că sunt 15 milioane de lei datorie către Vatra Dornei pe Programul Termoficare pe care trebuie să le plătească furnizorilor de echipamente de la Elsaco care au pus cele două cazane noi. Ei nu vor să înceapă probele până nu li se plătește. Astăzi am aprobat noi 200.000 de lei în ședință din puținul pe care îl avem ca să ajutăm. Ieri în discuția cu primarul de Vatra Dornei a spus că imediat după ședința de CJ va face o ședință de îndată a Consiliului Local ca să dea toți banii pe care îi are în cont furnizorului de cazane dar tot nu ajunge decât o treime din valoarea cazanelor. Problema este la guvern că trebuie să plătească banii firmelor furnizoare. Azi am primit un răspuns de la ministrul dezvoltării. A dat vina că nu au ministru al mediului. Eu înțeleg și asta dar pregătirea pentru iarnă trebuia începută din primăvară sau din vară. Sper să se clarifice și situația interimatului de la Guvern dar sper ca banii pe i-am dat azi și ce mai alocă CL Vatra Dornei să fie suficienți ca să înceapă probele la cazane iar Guvernul care va veni să dea drumul la bani”, a declarat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava