MOPAN Suceava

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IPJ Suceava au documentat activitatea infracțională și au dispus reținerea unui bărbat de 51 de ani din satul Pârâu Negrei, comuna Breaza, bănuit de comiterea unor fapte de braconaj și săvârșirea unor infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Poliția Suceava a transmis că bărbatul deținea ilegal la domiciliul lui arme şi muniţii letale, pe care le-a utilizat la activități de braconaj cinegetic. Astfel, în cursul zilei de 29 octombrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu 3 lucrători din cadrul S.P.R. 11 Pojorâta, sprijiniţi de 10 luptători ai S.A.S. și 2 lucrători din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Criminalistic, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Perchezițiile au fost făcute la domiciliul bărabtului, precum și la imobilul în care locuiește efectiv, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate două arme letale de vânătoare.

De asemenea au fost identificate 14 elemente de muniție, 3 trofee de cervidă, aproximativ 100 kg carne vânat, pielea, capul, copitele unei ciute pe care a braconat-o în urmă cu doua zile.

Procedându-se la interogarea bazelor de date s-a constatat că bărbatul nu figurează ca fiind posesor legal de arme și muniții, iar armele ridicate la percheziții nu figurează ca înscrise în evidențe.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, pentru comiterea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, “uzul de armă fără drept” și ”braconaj cinegetic”.

Față de bărbatul de 51 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Cercetările vor fi continuate sub coordonarea procurorului care supraveghează urmărirea penală, respectiv din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava