Dacă mergi spre nord din Paris către Calais, imediat după Abbéville treci pe lângă micul orășel Crécy. Acolo, în această zi, cu peste șase secole în urmă, era cavalerismului a primit o lovitură mortală de pe urma căreia avea să se stingă.

Aici, într-o după-amiază ploioasă, într-o zi de sâmbătă, regele Eduard al III-lea al Angliei s-a confruntat cu francezii, în cursul Războiului de o Sută de Ani, având o armată de 11.000 de oameni, inclusiv 7.000 de arcași care foloseau arcuri lungi.

Armata franceză se afla, cu numele, sub comanda regelui Filip al VIlea, dar, de fapt, era formată din prea mulți cavaleri indisciplinați, hotărâți să-și câștige gloria (și răscumpărările de la prizonierii englezi bogați). Numărul francezilor este apreciat undeva între 35.000 și 60.000, însă, indiferent de estimare, a fost cu mult mai mare decât al englezilor. Printre francezi se aflau și 8.000 de arcași genovezi înarmați cu arbalete.

Diferențele între arcuri și arcași au fost esențiale în cazul acestei bătălii. Arbaleta a fost folosită pentru prima oară în Europa în secolul al X-lea. Folosea săgeți grele, care străpungeau armurile, însă ritmul de tragere era de numai două săgeți pe minut. Arcul lung, perfecționat la început în Țara Galilor, folosea săgeți lungi de aproape 75 de centimetri, cu vârful metalic, care străpungeau armuri și era necesar ca arcașii să fie puternici, arcurile din acea perioadă necesitând o forță de întindere de 45 de kilograme pentru a putea trage. Însă arcașii englezi puteau să tragă cinci săgeți pe minut sau chiar mai multe.

Francezii și-au trimis arcașii să deschidă atacul, însă înainte ca genovezii să intre în raza de acțiune a armelor lor, arcașii englezi răspunseseră deja cu o ploaie ucigașă de săgeți, copleșindu-și inamicul în doar câteva minute și determinându-l să se retragă.

Văzând măcelul, cavalerii francezi călare au trecut prin rândurile propriilor arcași, în graba lor de a-i ataca pe englezi, însă din nou ploaia ucigașă de săgeți a doborât și oameni, și cai, cu miile. Odată cavalerii dați jos de pe cai, soldații englezi i-au ucis rapid cu săbiile și buzduganele.

S-a estimat că, în total, arcașii englezi trăseseră 500.000 de săgeți asupra francezilor. Bătălia a avut și exemplele ei patetice de „onoare”. Regele Ioan al Boemiei, care era orb, le-a spus căpitanilor săi: „Domnilor, fiind orb, vă cer să mă duceți suficient de departe în iureșul luptei, cât să pot da și eu o lovitură de spadă”. Apoi, s-a repezit în vâltoarea luptei având alături câte un cavaler francez de fiecare parte – și a fost măcelărit aproape pe loc. Coiful său cu trei pene de struț, cu mottoul „Ich dien”, a fost luat de fiul lui Eduard, Prințul Negru, și mai este folosit și astăzi de prinții de Wales.

Însă fiecare nouă șarjă a fost întâmpinată de câte o nouă salvă fatală de săgeți și cavaleria nu i-a putut ataca pe arcași, ale căror poziții erau apărate de rânduri de pari ascuțiți. În cele din urmă, întunericul a pus capăt înfiorătorului măcel.

A doua zi, englezii au numărat pierderile. Mai puțin de 100 dintre ei își pierduseră viața, în schimb pe câmpul de luptă zăceau morți peste 15.000 de soldați francezi și genovezi, încă 1.500 de cavaleri francezi fiind luați prizonieri sau capturați.

Odată cu introducerea în luptă a arcului lung, a fost inventat un nou tip de război. Victoria nu avea să mai fie hotărâtă de o șarjă a cavalerilor îmbrăcați în armuri.

În schimb, Bătălia de la Crécy nu a avut prea mare importanță asupra Războiului de o Sută de Ani, care a continuat intermitent încă 107 ani.

Tot la 26 august:

55 î.Hr.: Iulius Caesar debarcă în Britania.

1666: Moare pictorul olandez Frans Hals.

1676: Se naște cel dintâi prim-ministru englez, Robert Walpole.

1819: Se naște la Coburg, în Germania, prințul Albert, consortul reginei Victoria.

1920: În SUA, Secretarul de Stat proclamă cel de-al 19-lea Amendament, care le acordă femeilor drepturi egale cu ale bărbaților.

Geo Alupoae, critic de teatru.