La ora 7 dimineața în ziua de 21 februarie 1916, artileria germană a început să bombardeze avanpostul francez din nordul fortăreței istorice a Verdunului. A fost preludiul asurzitor al celei mai lungi și al uneia dintre cele mai sângeroase bătălii din Primul Război Mondial.

Erich von Falkenhayn, șeful statului major și ministru de război, a ales Verdunul ca loc al confruntării pentru că avea să forțeze inamicul la niște contraatacuri costisitoare în urma cărora, după cum i-a făgăduit Kaiserului, care-l aprecia, „trupele Franței vor sângera până la moarte”. Lansarea obuzelor din cele 1 200 de piese de artilerie s-a oprit la ora 16, în momentul în care grupuri ale infanteriei germane s-au avântat în amurgul hibernal pentru a explora avanposturile devastate ale francezilor. Apărătorii asurziți și decimați abia au reușit să reziste până când întunericul a pus capăt luptelor din prima zi, după care bombardamentele au reînceput.

Și așa s-a întâmplat, zi după zi, cu un foc de artilerie dezlănțuit urmat de atacuri de infanterie, astfel încât francezii, copleșiți numeric, dar și ca dotare tehnică militară, au cedat teren încetul cu încetul. Pe data de 25 februarie, impenetrabilul Fort Douaumont, element-cheie al întregii poziții franceze în structura avanpostului, a capitulat în fața germanilor.

Rutele de aprovizionare către Verdun au intrat sub focul artileriei și au fost aproape întrerupte. Retragerea pe niște poziții mai ușor de apărat, pe malul celălalt al râului Meusei ar fi fost cea mai bună opțiune militară, dar pentru Franța, care își pusese la bătaie onoarea națională, retragerea era de neconceput.

Cineva trebuia să organizeze apărarea Verdunului. Organizatorul s-a dovedit a fi Philippe Pétain, un general-maior necunoscut, care se pricepea la operațiunile militare defensive și se bucura de încrederea soldaților francezi, numiți poilus, că nu-i va trimite la un măcel inutil. El a acordat o atenție specială artileriei, coordonându-i operațiunile astfel încât să devină un instrument de pedepsire a inamicului.

A refăcut și a menținut rutele de aprovizionare, adunând 3 500 de camioane care se deplasau zi și noapte aducând provizii vitale și întăriri pentru garnizoana Verdun. A restabilit valoarea combativă a trupelor sale rotind diviziile pe linia frontului. În timp, aceste măsuri prudente au respins valulgerman. Pe 23 iunie, trupele germane au ajuns cel mai departe, foarte aproape de Verdun. Odată cu epuizarea rezervelor, forța germană a început să slăbească. Supusă contraatacurilor franceze, linia frontului a început să se deplaseze înspre nord. Pe 24 octombrie, Fort Douaumont a fost recucerit. În decembrie, luptele au scăzut în intensitate până la ritmul obișnuit, sporadic, al unui război de tranșee.

Bătălia de la Verdun a secătuit ambele armate de resurse. În cele zece luni cât a durat, numărul victimelor s-a ridicat la peste 700.000 de morți, răniți și dispăruți. Pentru francezi a fost un act de eroism încăpățânat, iar ei au elogiat-o ca pe o mare victorie, dar, de fapt, după cum scria Alistair Horne: „Nici una dintre părți nu a «câștigat» la Verdun”.

Printre numeroasele consecințe ale bătăliei s-au numărat următoarele: generalul von Falkenhayn a fost înlocuit din funcția de șef al statului-major al Germaniei în august, după ce a devenit dureros de limpede că această campanie nu va avea niciodată succes; comandantul general al Franței, Joffre, a fost demis în decembrie, în parte pentru că a neglijat sistemul defensiv de la Verdun.

Generalul Pétain, iubit de soldații săi, a fost înlocuit în luna mai din postul de comandant al armatei de un general cu mentalitate mai ofensivă, dar în anul următor, în împrejurări militare și mai sumbre, Franța s-a întors din nou la „arhitectul victoriei” și de data asta l-a numit pe Pétain în postul de comandant suprem al Armatei Franceze, iar un tânăr comandant de companie din Regimentul 33 de Infanterie, căpitanul Charles de Gaulle, a fost capturat pe 1 martie 1916 și a petrecut restul războiului într-un lagăr german de prizonieri.

Tot la 21 februarie:

1431: Începe la Rouen procesul Ioanei d’Arc.

1613: Începe dinastia Romanovilor: Mihail Romanov, fiul patriarhului Moscovei, este ales țar al Rusiei.

1940: Germanii încep construcția unui lagăr de concentrare la Auschwitz.

Geo Alupoae, critic de teatru