Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Polițiștii judiciariști din cadrul Poliției Orașului Siret au reușit documentarea activității infracționale a unui bărbat de 30 de ani din Suceava, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda Accidentul în dauna unei bătrâne de 81 de ani din orașul Siret. Polițiștii au desfășurat 2 percheziții domiciliare și au dispus reținerea bărbatului de 30 de ani, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

La data de 06.04.2024, orele 20.10, o femeie în vârstă de 81 ani, din orașul Siret, s-a prezentat la sediul Poliției orașului Siret și a sesizat faptul că la data de 06.04.2024, în intervalul orar 14.00 – 15.30 a fost sunată pe telefonul fix din interiorul locuinței sale de către o persoană necunoscută care i-a comunicat faptul că fiul acesteia, care la momentul respectiv se afla în la muncă într-un stat european, ar fi suferit un accident urmând să-i fie amputat un picior, solicitând o sumă de 7000 euro pentru a interveni la doctor. Femeia de 81 de ani a comunicat persoanei neidentificate că deține doar suma de 30.000 lei, aspect cu care cel din urmă a fost de acord, așa încât, la aproximativ 10 minute, la poarta acesteia a apărut o persoană de sex masculin, căreia i-a înmânat suma de 30.000 lei. Ulterior femeia de 81 de ani a fost sunată de către fiul acesteia, căruia i-a povestit cele întâmplate anterior, ocazie cu care și-a dat seama că a fost înșelată, realizând că fiul său nu a suferit niciun accident și nu solicită nicio sumă de bani.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ,,înșelăciune”, cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Investigații Criminale Siret. Polițiștii au desfășurat activități investigative complexe, reușind să contureze circumstanțele producerii faptei și să identifice principala persoană bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, respectiv un bărbat de 30 de ani care locuiește fără forme legale în mun. Suceava, jud. Suceava. Pentru completarea materialului probator, la data de 05.07.2024, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale IPJ Suceava, fiind identificate și ridicate bunuri și obiecte de interes operativ. De asemenea, a fost ridicat și indisponibilizat un autoturism de teren, utilizat la comiterea faptei, care a fost confiscat și depozitat la locația special amenajată aparținând IPJ Suceava din comuna Stroiești.

Față de bărbatul de 30 de ani a fost dispusă măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Bătrânică de 81 de ani din Siret înșelată cu 30.000 de lei de un șcmecher din Suceava prin metoda ”accidentul”. Bărbatul a fost arestat iar jeep-ul folosit la comiterea faptei confiscat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava