MOPAN Suceava

Într-o declarație de presă deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, zugrăvește situația actuală a țării arătînd că odată cu aplicarea formulei de guvernare PSD-PNL-UDMR lucrurile s-au stabilizat iar românii trebuie să se aștepte la o îmbunătățire a vieții în viitor. Bejinariu a menționat că actuala coaliție va ști să dea la o parte balastul pe care l-au lăsat USR-iștii și a  subliniat că PSD-ul s-a desprins de etichetele murdare pe care i le-au pus agresiv și de cele mai multe ori nedrept promotorii neo-marxismului. Iată declarația politică a lui Eugen Bejinariu:

”Sunt două săptămâni de când miniștrii PSD s-au așezat în funcția de comandă a unor domenii cheie și rezultatele încep ușor să apară. Am identificat soluții pentru testarea elevilor în școli, am inițiat măsuri pentru compensarea inflației și gestionarea crizei energetice, am readus pe agenda publică subiectele care îi preocupă pe oameni. Vom găsi soluții pentru toate problemele stringente astfel încât să contribuim la un mai bine comun, în timp ce modernizăm durabil România. PSD-ul s-a desprins de etichetele murdare pe care ni le-au pus asiduu, agresiv și de cele mai multe ori nedrept promotorii neo-marxismului, realitatea a luat locul tabloului contrafăcut în care eram zugrăviți ca fiind nefrecventabili, percepția oamenilor s-a întors la faptele după care trebuie judecați politicienii și astfel PSD a redevenit sursa principală de încredere a oamenilor în competența de a le gestiona viața. În timp ce ne ocupăm de soluții imediate și strategii pe termen lung pentru traiul mai bun al românilor, vindecam răni adânci pe care le-au lăsat specialiștii în zgomot, inapții care se instalaseră și ne anunțau că vor sta opt ani la conducerea țării. Au stat doar câteva luni alături de PNL și au produs tragedii. Acum ne amenință de pe băncile opoziției că ne vom împiedica pe terenul minat pe care l-au configurat ei fie prin ascunzișurile PNRR-ului, fie prin masuri și numiri capcană în domenii cheie ale administrării țării. Vom ști, oameni buni, să dăm la o parte balastul pe care l-au lăsat USR-iștii, vom ști să facem legi bune și drepte care să-i pedepsească pe răufăcători și să-i protejeze pe oamenii cinstiți, vom ști sa navigăm lin prin vremurile tulburi pe care le parcurgem, vom găsi soluții să estompam efectele inflației pe care au creat-o. În timp ce gestionăm decent deficitul, vom identifica resurse astfel încât să aplicam măsurile juste din PNRR și să le ajustăm pe cele pe care le-au lăsat în interesul găștilor lor de partid. Vom desființa SIIJ și vom pune la loc mecanismele care garantează independența magistraților și care consolidează încrederea oamenilor că actul de justiție se întâmpla în acord cu interesul legii si al comunității. Vom avea grijă de pensii și salarii așa cum am făcut-o întotdeauna, vom avea grijă să protejam interesele legitime ale investitorilor, ale antreprenorilor și ale angajaților- acestea nu sunt divergente, ci dimpotrivă, daca ne dorim creștere economică si bună productivitate. Ne vom îngriji de agricultură, ne  vom preocupa de adaptarea rapidă la „viața digitală”, în ritm cu evoluțiile globale și vom ști să echilibram bugetul țării astfel încât, cu PSD la putere, să se întâmple așa cum s-a întâmplat întotdeauna: oamenii de toate categoriile sociale să constate, gradual, că traiul lor de zi cu zi s-a îmbunătățit! Vom ști să construim armonios alături de partenerii PNL si UDMR. Ne sunt competitori politici și este firesc să avem, la momente, viziuni diferite, interese politice diferite, soluții practice diferite, dar zgomotul agresiv al partidelor mai recent inventate n-a reușit să convingă electoratul, în lipsa competențelor lor. Noi, membrii partidelor mature, oameni care ne-am dovedit în timp profesionalismul, buna-credință și capabilitatea de a gestiona eficient treburile țării vom ști să facem punți între viziunile politice uneori diferite astfel încât guvernarea PSD-PNL-UDMR să modernizeze mai departe România și să aducă bunăstare românilor. Sondajele arată ca oamenii au încredere în această echipă, pulsul străzii indică faptul că românii cred în competențele și echilibrul acestei formule de guvernare. Încrederea oamenilor și priceperile noastre vor construi un viitor mai liniștit și mai bun pentru toți românii”.

Bejinariu: ”PSD a redevenit sursa principală de încredere a oamenilor în competența de a le gestiona viața”, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava