Ben Affleck: ”Trei copii îmi ajung”

Actorul și regizorul Ben Affleck – care are trei copii împreună cu soția sa, Jennifer Garner, pe Violet, de șapte ani, Seraphina, patru și pe micuțul Samuel în vârstă de 15 luni – a mărturisit că nu-și mai dorește un copil, pentru că este mulțumit și fericit cu trei, informează contactmusic.com.
El a declarat, potrivit sursei citate: ”Nu îmi mai doresc alți copii. Ne este foarte bine așa. Trei îmi ajung! E destul!”
Starul în vârstă de 40 de ani s-a căsăorit cu Jennifer, 41, în 2005, după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei de acțiune ‘Daredevil’, iar într-un interviu recent devotatul soț și tată a declarat că cel mai frumos mod de a-și trăi viața este creșterea copiilor săi împreună cu soția sa.
Affleck a declarat, potrivit aceleași surse:”Copiii noștri sunt foarte dulci. Este minunat. Creșterea copiiilor este cel mai bun lucru pe care, cred eu, o persoană l-ar putea face în viață, sau cel puțin, în ceea ce mă privește. Știu care este cea mai frumoasă parte din viața mea este: copiii mei. Asta nu înseamnă că nu sunt și alte lucruri minunate în viață, dar știu care este centrul universului meu.”