Concert pascal
MOPAN Suceava

Când a primit oferta rolului principal în serialul de succes ´Sherlock´, Benedict Cumberbatch a vrut inițial să spună nu, potrivit contactmusic.com.

Acesta este rolul care l-a transformat într-un fenomen internațional, dar actorul a dezvăluit că în primă instanță a fost aproape de a refuza apariția în serie.

Starul englez, care momentan jonglează cu noua calitate de părinte și cu rolul principal din ´Hamlet´, a recunoscut într-un interviu pentru programul de știri ´Talk Asia´ de la CNN vineri (4 septembrie) că a avut câteva rezerve în ceea ce privește acceptarea rolului detectivului ingenios, din cauza faimei masive pe care a crezut că o va căpăta cu acest ˝rol populist˝.

˝Am fost foarte precaut și am realizat interpretări provocatoare și teribile, astfel menținând-mi cariera˝, a admis actorul. Cu toate acestea, s-a hotărât să accepte datorită implicării lui Mark Gatiss (care-l joacă pe fratele mai mare al lui Sherlock, Mycroft) și a scenaristului Steven Moffat.

˝Am fost precaut în legătură cu pasul ce trebuia făcut în lumina reflectoarelor și spre acest rol populist al lui Sherlock Holmes, dar în momentul în care am aflat cine mai este implicat și am citit scenariul, văzând calitatea acestuia, m-am gândit că trebuie să fac asta˝, a mai zis Benedict.

Vedeta de film, în vârstă de 39 de ani – care are acum un fiu (despre care se zvonește că s-ar numi Christopher Carlton) cu soția sa, producătoarea de teatru Sophie Hunter – spune că încă nu s-a obișnuit cu statutul de ´sex symbol´ internațional și crede că atenția armatei sale de fani, în mare parte femei, este măgulitoare, dar ireală într-un fel, mai scrie sursa citată.

˝Este cu adevărat ciudat˝, a declarat starul râzând. ˝Sunt prezent în această industrie de ceva timp, înainte ca acest chip, cu care mă trezesc de-o viață, să ajungă atât de celebru. Așa arăt eu, iar în primii ani din carieră nimeni nu a observat. Nu am atras nicio privire, nu am ajuns pe prima pagină a niciunei reviste sau în sondaje, sau în caledare, sau pe căni de cafea, sau mai știu eu pe unde. ˝

Totuși, Benedict este hotărât să folosească faima în parcursul său cinematografic și să aprecieze atenția acordată cât mai durează: ˝Asta nu va ține la nesfârșit și sper să am o carieră în actorie care să se întindă pe toată durata vieții mele.˝

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava