Concert pascal
MOPAN Suceava

Biblioteca Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit o valoroasă donaţie de carte din Germania, prin intermediul lui Christian Bertsch, fiul lui Hansbert Bertsch, un discipol al lui Eugeniu Coșeriu, care a decedat de curând. Această donație a fost posibilă datorită colaborării neîntrerupte dintre directoarea Bibliotecii USV, profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, și Catedra de iberoromanistică de la Universitatea din Zürich, condusă de ultimul discipol al lui Eugeniu Coșeriu, profesorul universitar doctor Johannes Kabatek. Profesorului Kabatek i s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare”. Colaborarea a început în anul 2015, prin intermediul unei foste studente a USV, Cristina Bleorțu, doctor în științe, cercetătoare, coautoare a numeroase studii şi lucrări în domeniul lingvisticii coşeriene. Cristina Bleorțu activează la Universitatea din Zürich. Noua donaţie de carte reprezintă o contribuție extrem de importantă la creionarea întemeierii unui Centru de studii coșeriene la USV. În anul 2019, în Biblioteca USV au intrat peste 5.000 de exemplare de volume de autor, acte ale unor manifestări ştiinţifice, anale ale unor universităţi și periodice din biblioteca personală a lingvistului Eugeniu Coşeriu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava