Concert pascal
MOPAN Suceava

Pe lângă faptul că Vatra Dornei este una dintre cele mai importante stațiuni balneare din România, orașul din Suceava se aliniază în rândul celor care promovează mișcarea și respectul față de natură prin festivalul “Bike Me Up”.

În perioada 1-3 iunie, iubitorii de natură și mișcare în aer liber sunt așteptați la Vatra Dornei, la prima ediție a festivalului “Bike Me Up”. De la paradă de biciclete, la traseu downhill pe pârtia de sanie, la un traseu cross-country de 20 km, până la concerte cu Subcarpați și djs precum Vanotek și Paul Damixie, Bike Me Up își deschide porțile chiar de Ziua Copilului și ține tot weekendul.

Mai mult, organizatorii oferă peste 1000 de premii, printre care amintim un laptop, două imprimante, opt biciclete Pegas, din care trei electrice, articole sportive și multe altele. Pentru a intra în posesia premiilor, participanții trebuie să se înscrie la traseul de 20 km, unde biletul costă 73.83 lei. Intrarea în zona de distracție, concerte și relaxare este liberă.

Teaser eveniment: https://goo.gl/4VmJEb

Biletele pot și cumpărate de aici: https://goo.gl/gcx4MA

Organizatori: Neverland Place, Primăria Municipiului Vatra Dornei & Radio Guerrilla

Parteneri: Aqua Carpatica, Bicicletele Pegas, Ciuc, HP Inc. & Janta.ro.

Program:

Vineri, 1 iunie

Ora 11 – deschidere atelier de creație pentru înfrumusețarea bicicletelor

Ora 15 – Parada bicicletelor

Ora 17 – Traseu downhill de 1.5 km

Ora 19 – DJ Vanotek

Ora 22 – Concert Subcarpați

 

Sâmbătă, 2 iunie:

Ora 9 – Traseu 20 km – Treasure Hunt

Ora 16 – Premiere participanți

Ora 16:30 – warm-up cu Dj Anghel (Radio Guerrilla)

Ora 21 – warm-up cu Djs Gilda & Matei (Radio Guerrilla)

Ora 23 – DJ Paul Damixie

 

Duminică, 3 iunie:

Ora 13 – warm-up DJ Tension

Ora 13:15 – Alergare în pantă

Ora 15: – Dj Vasile

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava