Concert pascal
MOPAN Suceava

Biroul Electoral Județean Suceava a respins ieri o cerere formulată de PNL pentru suspendarea procesului electoral în județul Suceava. Organizația Județeană Suceava a PNL a solicitat ieri „suspendarea procesului electoral pentru a se verifica fiecare buletin de vot, filă cu filă și a se înlătura neregulile constatate „și declararea ca fiind nule a eventualelor buletine de vot care au primele două file lipite.

Contestația a fost depusă după ce liberalii au sesizat pe parcursul zilei de ieri că în mai multe secții din județul Suceava au fost găsite buletine de vot cu foile lipite. Astfel, viceprimarul PNL al Sucevei, Lucian Harşovschi a sesizat faptul că în mai multe secții de votare din județul Suceava, buletinele de vot au foile sunt lipite și sunt distribuite aşa alegătorilor.

„Este grav că în municipiul Suceava, din cele 63 de secții existente, această situație a fost semnalată în 33 de secții. Mai adăugăm și faptul că sunt inclusiv buletine de vot capsate câte două între ele”, a mai spus Lucian Harşovschi.

Contestația depusă de PNL Suceava a fost respinsă cu majoritate de voturi, membrii BEJ Suceava considerând că este neîntemeiată.

Biroul Electoral Județean a respins o cerere de suspendare a procesului electoral în județul Suceava, 7.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava