MOPAN Suceava

În această zi de 30 iulie, la 1898, a murit prințul Otto von Bismarck, un bătrân stăpânit de resentimente și amărăciune, în vârstă de 83 de ani. Bismarck a schimbat pentru totdeauna chipul Europei în cursul celor 28 de ani în care a fost prim-ministrul Prusiei și al celor 19 în care a fost Cancelarul Germaniei unite.

Ceea ce fusese cândva un amalgam de ministate devenise acum singura mare putere a Europei, industrială și militară. Hegemonia teoretică germanică, ce avusese odinioară sediul la Viena, devenise acum o dominație reală, controlată de la Berlin.

Autocrat, dar strălucit, Bismarck a rostit cândva celebrele cuvinte die Politik ist die Lehre vom Möglichen („politica este arta posibilului”). Însă ulterior avea să declare în fața Camerei Deputaților Prusiei că marile teme ale actualității puteau fi rezolvate numai durch Blut und Eisen („prin sânge și fier”).

În politica internă, puternicul cancelar a fost un reacționar extrem, luptând ani de zile pentru eradicarea oricărei forme de democrație socială, mai ales pentru eliminarea partidului socialist. În concepția lui, nu existau diferențe între liberali, socialiști sau anarhiști, numindu-i „șobolanii acestei țări, care trebuie exterminați”. Însă în 1890, un grup de partide de stânga a obținut controlul asupra Reichstagului, iar kaiserul Wilhelm al II-lea s-a simțit obligat să-l îndepărteze pe bătrânul și inflexibilul cancelar.

Cu toate că a fost îndepărtat din funcție și că era îndârjit împotriva kaiserului și a guvernului, Bismarck și-a păstrat acuta luciditate politică până la sfârșit. Una dintre ultimele sale predicții a fost aceea că: „Dacă e să mai fie vreodată un război în Europa, va începe dintr-un nimic petrecut în Balcani”.

Tot la 30 iulie:

1818: Se naște romanciera engleză Emily Brontë.

1857: Se naște economistul american Thorstein Veblen.

1865: Se naște magnatul american al automobilului Henry Ford.

1898: Se naște sculptorul britanic Henry Moore.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Bismarck, Cancelarul de Fier, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava