MOPAN Suceava

Blac Chyna crede că ar fi fost cel mai mare star pe ‘Lifetime’, dacă familia Kardashian nu i-ar fi sabotat show-ul, potrivit contactmusic.com.

Vedeta ‘Rob and Chyna’ susţine că familia fostului ei iubit este responsabilă de anularea emisiunii ei şi crede că, dacă nu s-ar fi întâmplat aceste lucru, ar fi devenit cea mai mare vedetă a postului de televiziune ‘Lifetime’.

Blac Chyna are un băiețel, pe nume Kairo, cu Tyga, cel care a fost pentru trei ani iubitul lui Kylie Jenner. Atunci când Blac Chyna a intrat în viața lui Rob Kardashian, toată lumea s-a opus, date fiind legăturile bolnăvicioase dintre aceasta și pe atunci – iubitul lui Kylie. Iar când Blac Chyna a rămas însărcinată, urmând să aducă pe lume primul copil al lui Rob, spiritele s-au încins și mai tare. Totuși, cumva, au reușit să ajungă pe aceeași pagină, iar Blac și Rob au primit în dar de la postul E! un reality-show care să le prezinte viața de după nașterea micuței Dream, potrivit okmagazine.ro. Din păcate, după numai un sezon, Rob și Blac Chyna au rămas fără acest reality-show, aducător de finanțe în familia lor și singura șansă a starletei de a sta în lumina reflectoarelor. Deși s-a despărțit de Rob, iar reality-show-ul se numea ‘Rob and Chyna’, starleta ar fi vrut să-l poată continua și, prin urmare, scoate bani de pe urma lui. Numai că, după spusele ei, femeile Kardashian au intervenit și au făcut în așa fel încât postul ‘E!’ să renunțe la el. De aceea, Blac a decis să dea în judecată toată familia Kardashian, mai scrie okmagazine.ro.

Mai mult, Chyna vrea banii pe care Kylie i-a primit pentru emisiunea ‘Life of Kylie’, pentru că, susţine ea, acest show l-a înlocuit pe al ei, când a fost anulat din cauza intervenţiei familiei Kardashian.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava