Concert pascal
MOPAN Suceava

PNL va câștiga la Suceava Consiliul Județean și primăria municipiului reședință de județ. Afirmația a fost făcută de copreședintele PNL Vasile Blaga după ședința Biroului Permanent Național al partidului și a grupurilor de parlamentari reunite care s-au desfășurat sâmbătă la Gura Humorului. ”Suntem aici la Suceava într-o organizație extrem de puternică. Este de fapt cea mai puternică organizație a noastră din Moldova și am convingerea că vom câștiga aici și primăria și Consiliul Județean”, a declarat Blaga. La rândul său copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat că desemnarea candidaturilor pentru alegerile viitoare sunt decizia exclusivă a PNL și ”ele pică pe umerii președinților de filială care își asumă deciziile”. ”Dar și eu și Vasile Blaga vom răspunde pentru alegerile din vara viitoare”,  a spus Gorghiu.  Ea a atenționat președinții de filiale privind obligațiile pe care le au la desemnarea candidaților. ”Să nu creadă preeșdinții de filiale că sunt absolviți de vreo răspundere. Am convingerea că vor fi înțelepți”, a spus copreședintele PNL. În ceea ce privește reprimirea unor membri PNL care au părăsit partidul în baza OUG 55/2014 dată de guvernul Ponta și care a fost declarată necostituțională,Vasile Blaga a spus că libelaii nu susțin traseiștii politici. ”Noi nu am fost niciodată adepții traseismului. Sunt situații în care colegi de-ai noștri din diverse motive au plecat independenți. Nu au mers la alte partide. Trebuie tratat de la caz la caz”, a afirmat Blaga.

Blaga: ”Ne interesează nu atât candidaturile ca atare ci candidaturile câștigătoare”

Discuțiile pe marginea pregătirii pentru alegerile locale din vara anului viitor au reprezentat un punct important pe ordinea de zi a ședinței Biroului Permanent Național al PNL de la Gura Humorului. Vasile Blaga a trecut în revistă candidaturile la primăriile municipiilor reședință de județ, la municipii și orașe. El a arătat că din cei 11 primari în funcție la primăriile reședință de județ 10 vor candida din nou iar pentru restul primăriilor sunt înscriși 134 de candidați. La primăriile de municipii altele decât reședințele de județ din cei 23 de primari în funcție vor candida 19  iar pentru restul sunt înscriși134 de doritori. În fine pentru primăriile de orașe din cei 76 de primari în funcție 70 vor candida din nou la localele de anul viitor iar pentru celelalte primării sunt depuse 292 de candidaturi. ”Vom apela la analize sociologice astfel încât să găsim cele mai bune soluții pentru fiecare primărie în parte. Ne interesează nu atât candidaturile ca atare ci candidaturile câștigătoare”, a spus Blaga.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava