MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că au fost aprobate alte două proiecte depuse de municipalitate pentru a fi finanțate cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 5 – Valul Renovării, runda I. „Cei 143 de suceveni care locuiesc în blocul P de pe Bd. 1 Mai, nr.2, cel din fața primăriei, blocul lamă, vor beneficia, cu costuri zero, de renovarea energetică a acestuia, de unde, cu siguranță vor dispărea afișele cu “Atenție, cade tencuiala!”. Cel de al doilea proiect vine în sprijinul elevilor și cadrelor didactice de la Colegiul Național “Mihai Eminescu”, prin creșterea eficienței energetice a colegiului”, a spus Harșovschi.

El a explicat că lucrările pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor presupun izolare termică pentru fațade, termo-hidroizolare acoperișuri, soluții de ventilare naturală, modernizarea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate și înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, inclusiv tehnologie LED, scopul fiind cel de a reduce consumurile energetice din surse convenţionale.

În același timp, viceprimarul Sucevei a mai declarat că pe Componenta 10 – Fondul Local din cadrul PNRR, urmează să fie semnat și proiectul “Sistem de transport public ecologic metropolitan – etapa I” – valoare acestuia este de 114.483.148,06 lei cu TVA, prin care primăria va cumpăra 50 de autobuze electrice.

„Blocul lamă” din fața primăriei Suceava va fi reabilitat cu fonduri europene. Harșovschi: Cu siguranță vor dispărea afișele cu “Atenție, cade tencuiala!”, 4.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (3 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava