MOPAN Suceava

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii  octombrie 2022 un sold de 580 835,8 milioane lei. Aceasta a scăzut cu 0,2 la sută (-1,4 în termeni reali[1]) față de luna septembrie 2022, iar în raport cu octombrie 2021 s-a majorat cu 7,0 la sută (-7,2 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*

[1] Conform Comunicatului de presă nr. 283 din 11 noiembrie 2022, emis de INS, indicele prețurilor de consum în luna   octombrie 2022 a fost de 101,28 față de septembrie 2022 și 115,32 față de octombrie 2021.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna octombrie 2022 cu 0,3 la sută față de septembrie 2022 (-1,6 la sută în termeni reali), până la nivelul de 363 591,0 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 70,3 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,8 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,7 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,9 la sută (1,6 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere cu 14,7 la sută (-0,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 12,4 la sută a componentei în lei  (-2,6 la sută în termeni reali) și cu 20,7 la sută a componentei în valută exprimată în lei (21,6 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*

INDICATORI 31 Octombrie 2022 Octombrie 2022/ Septembrie 2022 Octombrie 2022/ Octombrie 2021
(mil. lei) (%) (%)
Credit neguvernamental (total) ** 363 591,0 -0,3 14,7
Credit neguvernamental în lei: 255 442,6 -0,8 12,4
– gospodăriile populației 147 196,6 -0,3 9,2
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) 108 246,0 -1,6 17,0
Credit neguvernamental în valută: 108 148,5 0,9 20,7
– gospodăriile populației 24 806,3 -1,9 -12,2
 – alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) 83 342,1 1,8 35,8
*date provizorii; ** include și creditele neperformante.

[1] Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 21 372,4 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 145 077,7 milioane lei (solduri la 31 Octombrie 2022).

Creditul guvernamental[1] a înregistrat o creștere în luna octombrie 2022 cu 0,8 la sută față de luna septembrie 2022, până la 166 450,0 milioane lei. În raport cu octombrie 2021, acesta s-a majorat cu 5,3 la sută (-8,7 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali  au scăzut în luna octombrie 2022 cu 0,2 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 490 803,2 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1 la sută (-7,1 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 63,6 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali,  au crescut cu 0,3 la sută față de luna septembrie 2022, până la 312 185,5 milioane lei. Comparativ cu luna octombrie 2021, acestea au crescut cu 6,1 la sută (-8,0 la sută în termeni reali).

Tabel 4. Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali*

INDICATORI 31 Octombrie 2022 Octombrie 2022/ Septembrie 2022 Octombrie 2022/ Octombrie 2021
(mil. lei) (%) (%)
Depozite ale rezidenților clienți neguvernamentali (total) ** 490 803,2 -0,2 7,1
Depozite în lei ale rezidenților: 312 185,5 0,3 6,1
– gospodăriile populației 165 448,3 2,8 2,7
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) 146 737,2 -2,4 10,2
Depozite în valută ale rezidenților: 178 617,7 -1,0 8,9
– gospodăriile populației 124 229,3 -1,0 7,1
– alte sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) 54 388,4 -0,9 13,4
*date provizorii;** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere și toate depozitele la termen indiferent de scadență.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației  au crescut cu 2,8 la sută față de luna anterioară, până la 165 448,3 milioane lei și cu 2,7 la sută (-11,0 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 2,4 la sută (până la 146 737,2 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna octombrie 2021, au înregistrat o creștere de 10,2 la sută (-4,5 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 36,4 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,0 la sută față de luna septembrie 2022, ajungând până la nivelul de 178 617,7 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la 36 348,0 milioane euro). Comparativ cu luna octombrie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 8,9 la sută (9,7 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 1,0 la sută față de luna septembrie 2022, până la 124 229,3 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la 25 280,2 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 7,1 la sută (7,8 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,9 la sută față de luna septembrie 2022, până la 54 388,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2 la sută, până la 11 067,8 milioane euro). Comparativ cu octombrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 13,4 la sută (14,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Notă:

În bilanțurile monetare ale instituțiilor financiare monetare dobânda de încasat/de plătit aferentă activelor şi pasivelor financiare, acumulată şi care nu a ajuns la scadență, se înregistrează la poziția alte active/alte pasive.

Începând cu luna ianuarie 2022, datele pentru elaborarea indicatorilor monetari sunt raportate de instituțiile financiare monetare conform Regulamentului BNR nr. 4/2021 privind raportarea de date și informații statistice la Banca Națională a României, cu modificările și completările ulterioare, Titlul I, Capitolele I şi II. În perioada ianuarie 2007- decembrie 2021, datele au fost raportate de instituțiile financiare monetare în conformitate cu reglementările statistice ale BNR în vigoare.

Datele statistice au caracter provizoriu și pot fi supuse unor revizuiri periodice. Seriile cronologice aferente statisticilor monetare (disponibile începând din ianuarie 2007) pot fi accesate în diferite formate (html, xls, xml și csv) în cadrul Bazei de date interactive. Seriile de date statistice cuprinzând agregatele monetare şi creditul neguvernamental exprimate ca pondere în PIB pot fi accesate aici link.

Datorită rotunjirilor este posibil ca totalurile să nu corespundă exact sumei componentelor sau să apară mici diferențe față de variațiile procentuale indicate în tabele.

Următorul comunicat de presă, referitor la indicatorii monetari în luna noiembrie 2022, va apărea la data de 27 decembrie 2022.

Arhiva comunicatelor de presă: http://www.bnr.ro/Indicatori-monetari-4151.aspx.

[1] Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 21 372,4 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 145 077,7 milioane lei (solduri la 31 Octombrie 2022).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava