Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a declarat că aprobarea realizării cu fonduri europene a autostrăzii A7 pe tronsonul Pașcani – Suceava – Siret s-a făcut avându-l pe Gheorghe Flutur la conducerea Consiliului Județean Suceava și pe Nicolae Ciucă în fruntea Guvernului. Bogdan Gheorghiu a spus că proiectul este unul pentru care Gheorghe Flutur a insistat să lupte pe parcursul anilor, în ciuda tuturor dificultăților. „Dacă unii îi spuneau că Suceava nu va avea parte de vreun drum rapid care să o lege de restul țării sau că autostrada se va construi doar până la Pașcani, iar alții, care erau atunci în opoziție, îl acuzau că face declarații fără susținere, ei înșiși neîndrăznind să viseze la mai mult pentru Suceava, iată că acum lucrurile stau altfel. Gheorghe Flutur continuă eforturile pentru a transpune viziunea sa pentru Bucovina în realitate, iar ceilalți, nu doar că își arogă meritele, dar îndrăznesc să facă și declarații de prost gust pe această temă.

Aprobarea proiectului pentru construcția autostrăzii este o realizare extraordinară, dar nu este nici pe departe singura mare realizare a președintelui CJ Suceava”, a declarat Gheorghiu. El a amintit de investițiile făcute pentru modernizarea Spitalului Județean Suceava, a Aeroportului Internațional Suceava sau a infrastructurii rutiere județene au îmbunătățit viețile multor suceveni. „Felul în care a creat și a promovat brandul „Bucovina” a făcut o mare diferență pentru regiunea noastră. Dacă este să vorbim doar despre proiectele în lucru sau care sunt gata să înceapă, cele 620 de milioane de euro destinate construcției autostrăzii sunt doar o parte din cele aproximativ 3 miliarde de euro atrase în județul nostru”, a afirmat deputatul PNL de Suceava. El a subliniat că în ceea ce privește infrastructura rutieră, milioanelor de euro destinate autostrăzii A7 li se adaugă alte 300 de milioane de euro care vor finanța realizarea centurii orașului Gura Humorului în regim de autostradă și încă 120 de milioane de euro fiind prevăzute pentru realizarea drumului expres Suceava – Botoșani. Bogdan Gheorghiu a precizat că județul Suceava beneficiază de 600 de milioane de euro prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și de alte 300 de milioane de euro pentru rețele de apă și canalizare prin POIM 2014 – 2020. „Investiții de încă un miliard vor fi făcute de Consiliul Județean și primării. Proiectele pentru construcția spitalelor de copii, de boli infecțioase și de oncologie sunt în valoare de 200 de milioane de euro. 70 de milioane sunt alocate drumurilor județene. Municipiul Suceava are proiecte de 100 de milioane, iar celelalte municipii și orașe au proiecte de încă 350 – 400 de milioane, în timp ce cele 98 de comune au proiecte în valoare de aproximativ 500 de milioane.

Este vorba despre sume colosale, care vor facilita o dezvoltare puternica a județului Suceava, iar cea mai importantă contribuție la toate acestea o are guvernarea liberală, în cadrul căreia Gheorghe Flutur are un rol incontestabil. Nicio declarație politică, fie că vine din partea colegilor de la guvernare sau din opoziție, nu va rescrie istoria, pe care cei mai mulți dintre suceveni o cunosc”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.

Bogdan Gheorghiu: Cu Gheorghe Flutur la conducere, județul Suceava beneficiază de fonduri de circa trei miliarde de euro, 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava