Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a acuzat PSD că reprezintă un adevărat pericol la adresa siguranței cetățenilor prin preocuparea obsesivă de a crea avantaje multiple infractorilor în detrimentul cetățenilor cinstiți. Bogdan Gheorghiu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în urma aplicării Legii recursului compensatoriu, un număr de 18.849 de deținuți au fost eliberați înainte de termen, dintre care 840 condamnați pentru omor, 566 pentru viol (39 au recidivat deja), 191 condamnați pentru trafic de minori. El a amintit și de eforturile vicepreședintelui PSD Florin Iordache de a elimina materialele video ca probe în instanțe, ceea ce ar fi făcut ca anchetele în cazurile Caracal și Dâmbovița să fie aproape blocate.
Deputatul PNL de Suceava a mai acuzat guvernarea PSD de deprofesionalizarea Poliției prin pensionările anticipate din sistem la mijlocul carierei și angajările din surse externe a unor persoane total nepregătite profesional. De asemenea, Bogdan Gheorghiu a spus că în cadrul Ministerului Afacerilor Interne se fac reduceri bugetare la nivelul secțiilor de poliție rurale și la nivelul agenților din teren, iar în schimb la nivel central cheltuielile deșănțate au ajuns la un nivel record.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava