Concert pascal
MOPAN Suceava

„Istoria României citită în paginile eseului lui Luft e ca un drog – dă dependenţă.” (Adam Michnik)

Vineri, 27 noiembrie, ora 17.30, la Librăria „Orest Tafrali” din Iaşi (Universitatea „Al.I. Cuza”, Corp A, parter), Bogumił Luft va dialoga cu Nicu Gavriluţă, pornind de la volumul  Românii în goana după happy-end, apărut recent în colecţia „Ego-grafii” a Editurii Polirom, traducere Ana Maria Luft, disponibil şi în ediţie digitală.

Peste treizeci de ani de întîlniri şi experienţe ale ziaristului, publicistului şi diplomatului Bogumił Luft, fost ambasador al Republicii Polone în România şi Moldova, au dat roade într-o minunată şi foarte personală poveste despre ţări încă prea puţin cunoscute în Polonia: Românii în goana după happy-end.

Volumul semnat de Bogumił Luft este o poveste cu o intrigă complexă despre întîlnirea a două popoare – polonez şi român –, precum şi despre moldoveni, care încearcă să-i ajungă din urmă.

Recenzat elogios în presa poloneză, volumul s-a bucurat de succes şi a făcut obiectul unor lansări şi dezbateri atît la Varşovia, cît şi la Cracovia sau Poznan.

Românii în goana după happy-end a apărut cu sprijinul Institutului Polonez al Cărții – Programul de Traduceri © Poland.

„Luft este un autor special. A fost ambasador al Republicii Polone în România, apoi în Moldova. Stăpîneşte excelent problematica acestor două ţări, mînuieşte în mod strălucit condeiul şi este un observator ager şi pătrunzător. România îl fascinează şi din motive personale, fapt care face ca lectura acestei cărţi să fie şi mai agreabilă. Se poate observa de asemenea lesne cît de mult s-a schimbat părerea autorului despre întrebările clasice ale epocii postcomuniste. România şi Moldova sînt două ţări ale unui singur popor, crunt înjumătăţit de istorie. Istoria României citită în paginile eseului lui Luft e ca un drog – dă dependenţă.” (Adam Michnik)

Bogumił Luft (n. 1955) – ziarist şi publicist, începînd cu anul 1981 colaborator al revistei lunare Więź. A călătorit împreună cu Papa Ioan Paul al II‑lea în Columbia, Argentina, Chile, Elveţia, Belgia, Franţa şi Cehia. În anul 1989 a publicat în săptămînalul Tygodnik Solidarność, iar în anii următori în Spotkania. În perioada 1999‑2006 a fost redactor, publicist şi comentator politic al cotidianului Rzeczpospolita şi comentator radio şi TV. În anii 2001‑2003 a fost corespondent al cotidianului Rzeczpospolita la Bucureşti şi Chişinău. Între 1993 şi 1999 a fost ambasadorul Republicii Polone în România, iar în anii 2010‑2012 ambasadorul Republicii Polone în Republica Moldova.

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava