La 7 septembrie 1812, cariera meteorică a lui Napoleon Bonaparte avea să atingă apogeul și să-și înceapă căderea precipitată către catastrofă, împăratul purtând una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului al XIX-lea, împotriva rușilor.

La sfârșitul lunii iunie, Napoleon mărșăluise în Rusia cu o armată de 530 000 de soldați, cea mai mare concentrare de trupe din Europa de la invazia Greciei de către Xerxes, în anul 480 î.Hr. Această mare armată era însoțită de peste 1 000 de tunuri, 30 000 de căruțe cu provizii și 28 de milioane de sticle de vin.

Săptămâni de-a rândul, armata a mărșăluit prin vastul pustiu care este Rusia, armata țarului refuzând să se lase atrasă într-o bătălie decisivă. Încetul cu încetul, forța frontului lui Napoleon s-a redus, în special pentru paza liniilor sale de comunicații care se lungeau tot mai mult, dar și din cauza bolilor, a accidentelor și a ocazionalelor ambuscade. La începutul lunii septembrie, trupele împăratului pregătite de luptă se reduseseră la aproximativ 130 000 de soldați.

În data de 6 septembrie, armata franceză (care, în realitate, era doar o treime franceză, în rest fiind formată din recruți adunați din imperiul lui Napoleon) a ajuns în dreptul orașului Borodino, la mai puțin de 96 de kilometri vest de Moscova. Aici, în sfârșit, rușii s-au întors și au acceptat să lupte, cu 120 000 de soldați sub comanda unui general în vârstă de 67 de ani, prințul Mihail Kutuzov, un nobil gras și bețiv, care își pierduse un ochi în luptele cu turcii, dar care era de o viclenie, hotărâre și cruzime pe potriva adversarului său.

În dimineața zilei de 7 septembrie, Napoleon s-a trezit devreme și, amintindu-și vremea extraordinară din ziua celei mai celebre victorii pe care o repurtase, din urmă cu șapte ani, a întâmpinat răsăritul cu exclamația optimistă: „Voilà le soleil d’Austerlitz!” („Iată soarele de la Austerlitz!”)

La ora 6 a ordonat tunurilor să deschidă focul, inaugurând o zi de un înspăimântător măcel. La căderea nopții, încăpățânații ruși pierduseră peste 45 000 de soldați, uciși sau răniți, însă era o pierdere pe care puteau să o compenseze.

Napoleon suferise pierderi de 30 000 de soldați de neînlocuit, aflați la peste 2 400 de kilometri de casă. Pentru o narațiune convingătoare, chiar dacă ușor romanțată, a bătăliei, recomandăm lectura romanului „Război și pace” de Lev Tolstoi.

A doua zi dimineața, Kutuzov a ordonat retragerea, permițându-le francezilor să revendice victoria și să înceapă marșul spre Moscova. Însă bătălia de la Borodino a reprezentat, de fapt, cea mai mare înfrângere pentru Napoleon.

Pe parcursul următoarelor trei luni, soldații săi au ocupat o Moscovă pustie, care ardea până în temelii, iar apoi au luptat pe tot drumul de întoarcere până la frontiera poloneză, în miezul iernii rusești, atacați și măcinați de cazaci, de gherile, de frigul pătrunzător și de foame. Numai în jur de 10 000 de soldați din armata inițială de peste jumătate de milion de oameni au supraviețuit acestei campanii. După cum remarca țarul Nicolae I mai târziu: „Dumnezeu îl pedepsește pe cel necugetat; oasele trufașilor străini zac împrăștiate de la Moscova la Nieman”.

După bătălia de la Borodino, soarele lui Napoleon a trecut de zenit și zilele în care împăratul s-a mai aflat la putere au fost numărate. După cum a spus abilul și bătrânul Talleyrand când a aflat despre bătălie: „Voilà le commencement de la fin” („Iată începutul sfârșitului”).

Tot la 7 septembrie:

1191: Cavaleria grea a lui Richard Inimă-de-Leu îl înfrânge pe Saladin și armata sa în bătălia de la Arsuf.

1533: Se naște regina Elisabeta I în Palatul Greenwich.

1901: Ia sfârșit Revolta Boxerilor din China, prin semnarea Păcii de la Pekin.

Geo Alupoae, critic de teatru.