Concert pascal
MOPAN Suceava

Pepe (43 ani) s-a bucurat din plin, sâmbătă seara, de o petrecere pe cinste organizată special pentru botezul celui de-al treilea copil al său, Pepe Jr.  Cătălin Măruță și Andra n-au putut lipsi de la eveniment, notează click.ro.

La începutul lunii iunie, Pepe  devenit tată de băiat și de atunci nu-și mai încape în piele de fericire, pentru că familia lui s-a întregit întru totul. Și pentru că botezul bătea la ușă și postul Crăciunului a început deja și un program extrem de încărcat, Pepe a decis să își boteze băiețelul sâmbătă seara, pe data de 19 noiembrie, la un restaurant select din București.

Nașii lui Pepe Junior au fost niște apropiați, iar cuplul Andra și Cătălin Măruță au fost pe post de invitați de onoare, deși atunci când Pepe s-a căsătorit cu Raluca Pastramă, cu care are două fiice, bucuria sufletului său, Maria (10 ani) și Rosa Alexandra (7 ani), prezentatorul tv și artista le-au fost nași de nuntă, potrivit sursei citate.

Petrecerea de botez a fost una cu fast. Diana Matei și Taraful Cleante, Connect-R, Mandinga și mulți alți prieteni și colegi de breaslă i-au fost alături lui Pepe, în această zi pe care o va ține minte toată viața pentru că și-a dorit dintotdeauna un băiețel!

Și pentru că a fost o petrecere de familie, Pepe s-a simțit atât de bine încât a cântat la botezul juniorului său.

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/botez-cu-fast-pentru-fiul-lui-pepe-andra-si-2221547.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava