MOPAN Suceava

Ediţia a XX-a a Cupei Mondiale la fotbal a debutat, aşa cum se procedează de ani buni cu o partidă în care evoluează formaţia gazdă. De această dată în 2014 a venit rândul Braziliei să joace în deschidere, adversară fiindu-i Croaţia.
Dacă ediţii bune ale competiţiei fotbalistice supreme partida de start a competiţiei a fost una anostă, de această dată disputa dintre Brazilia şi Croaţia a fost una dinamică şi spectaculoasă. De o parte s-a aflat vestita îndemânare şi tehnică a naţionalei cariocas, iar de cealaltă parte proverbiala ambiţie a grupării „hrvatska”.
Până să-şi dea seama Neymar, Oscar şi compania de ceea ce se întâmplă era 1-0 pentru Croaţia. „Veteranul Olici a centrat înşelător de pe partea stângă şi fundaşul Marcelo de la Real Madrid a avut o execuţie deloc „braziliană” şi a marcat în propria poartă. Era totuşi devreme, abia minutul 11 şi fierbintele public brazilian nu s-a impacientat.
După mai multe încercări de combinaţii şi şuturi de la distanţă ale gazdelor, Oscar, cel mai bun jucător al Braziliei, i-a „prelucrat” o minge lui Neymar, a urmat un şut cam anemic, dar bine plasat cu stângul şi „selecao” a egalat la 1.
Posesia superioară a Braziliei nu a ajutat la nimic în faţa unui mijloc excelent condus de Modric şi Rakitic şi a unor fundaşi solizi ca Corluka şi Lovren. În minutul 71 la una din splendidele pătrunderi şi centrări ale lui Oscar, balonul ajunge la vârful de atac Fred care este uşor ţinut de fundaşul croat Lovren. Brazilianul a căzut ca „secerat” şi arbitrul nipon Nishimura a acordat penalty. A executat Neymar şi a înscris cu şansă.
Pe final de meci ambele echipe au avut ocazii de a puncta, dar imprecizia şuturilor şi intervenţiile bune ale portarilor au făcut ca scorul să rămână nemodificat. S-a mai marcat totuşi, Oscar, un adevărat „argint viu”, s-a insinuat printre fundaşii croaţi şi cu şpiţul a pus ”bomboana pe tortul” victoriei braziliene cu 3-1.
Brazilia a arătat că are potenţial ofensiv dar este greu să se descurce doar cu un singur vârf veritabil, Fred, în timp ce Croaţia are ca punct mai slab lipsa de mobilitate a fundaşilor centrali. Oricum, Hrvatska va avea un cuvânt de spus şi ea în grupa A.
Selecao a mai jucat meciul de deschidere la trei Cupe Mondiale, învingând Scoția (1998) și Mexic (1950) și remizând cu Iugoslavia (1974).
Înaintea debutului meciului trei copii au eliberat trei porumbei albi, un semn internațional de pace.
Brazilia — Croația 3-1 (1-1)
Au marcat: Neymar (29, 71 — penalty), Oscar (90+2), respectiv Marcelo (11, autogol).
Sao Paulo, Arena Corinthians: 62.103 spectatori
Cupa Mondială 2014 — Grupa A
Au evoluat echipele:
Brazilia: 12. Julio Cesar — 2. Dani Alves, 3. Thiago Silva (căpitan), 4. David Luiz, 6. Marcelo — 8. Paulinho (18. Hernanes, 63), 17. Luiz Gustavo — 7. Hulk (20. Bernard, 68), 11. Oscar, 10. Neymar (16. Ramires, 88) — 9. Fred. Selecționer: Luis Felipe Scolari.
Rezerve neutilizate: 1. Jefferson, 22. Victor — 13. Dante, 14. Maxwell, 15. Henrique, 23. Maicon, 5. Fernandinho, 19. Willian, 21. Jo.
Croația: 1. Stipe Pletikosa — 11. Darijo Srna (căpitan), 5. Vedran Corluka, 6. Dejan Lovren, 2. Sime Vrsaljko — 7. Ivan Rakitic, 10. Luka Modric — 4. Ivan Perisic, 20. Mateo Kovacic (14. Marcelo Brozovic, 61), 18. Ivica Olic — 9. Nikica Jelavic (16. Ante Rebic, 78). Selecționer: Niko Kovac.
Rezerve neutilizate: 12. Oliver Zelenika, 23. Danijel Subasic — 3. Danijel Pranjic, 13. Gordon Schildenfeld, 21. Domagoj Vida, 8. Ognjen Vukojevic, 15. Milan Badelj, 19. Sammir, 22. Eduardo.
Arbitru: Yuichi Nihimura; arbitri asistenți: Toru Sagara, Toshiyuki Nagi (toți din Japonia); arbitru de rezervă: Alireza Faghani (Iran)
Cartonașe galbene: Neymar (27), Corluka (65), Lovren (69), Luiz Gustavo (87).
Vom încerca în fiecare ediţie, cu modestele noastre posibilităţi, să comentăm cel mai important meci al zilei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava