MOPAN Suceava

Aflați pentru 60 de zile sub control judiciar, Brigitte și Florin Pastramă au făcut primele declarații după au fost acuzați de contrafacerea și distribuirea unor măști de lux necertificate, notează click.ro.

După ce au dat cu subsemnatul la Poliție, oamenii legii perechiționând întreaga vilă a celor doi, Brigitte și Pastramă au fost plasați de către judecători sub control judiciar, timp de 60 de zile.

Aceștia și-au reconoscut faptele la Poliție, iar acum au dat primele declarații privind problemele pe care le au în acest moment cu legea. ”Oamenii au interpretat total greșit, când am cumpărat de undeva mai multe feluri de măști și am vrut să câștigăm un ban. Nu vândusem apartamentele și am vrut să câștigăm cinstit. Am cumpărat, conform legislației, măștile sunt considerate de uz sanitar și nu am crezut că este infracțiune, chiar dacă au avut logo-uri pe ele. Nu ai voie să faci asta pentru că este interpretabil. Noi am vândut obiecte de uz sanitar, dar lumea a crezut că noi ne-am îmbogățit din asta și am atras răul asupra noastră, deși noi am fost resaler, fără să știm că nu avem voie să vindem ceva cu logo (n.r. Louis Vuitton). Nimeni nu ne-a spus și nici nu ne-a îndrumat. Am atras toată această nenorocire asupra noastră”, a povestit Brigitte Pastramă, în lacrimi, la Antena Stars, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/brigitte-pastrama-decizie-radicala-dupa-scandalul-mastilor-contrafacute-am-atras

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava