MOPAN Suceava
  • Stabilind deja o tradiție, compania Brother va acorda premiul „Life on Land” pentru una dintre lucrările de disertație ale absolvenților programelor de master din domeniul Ingineriei Mediului din cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, USAMV București.

Consecventă în promovarea acțiunilor de protecție a mediului și conservare a biodiversității, compania Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, anunță competiția ”Life on Land” adresată viitorilor specialiști în protecția mediului. Parteneriatul cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV) se află la al treilea an de desfășurare, având ca subiect colaborarea pe programele de master din domeniul Ingineriei mediului derulate în cadrul Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM).

Brother înțelege rolul important al educării noilor generații și în cadrul acestui parteneriat cu USAMV va acorda un premiu de susținere în valoare de 500 de Euro în cadrul competiției „Life on Land”. Concursul se adresează masteranzilor ale căror lucrări de disertație tratează teme care contribuie la îmbunătățirea vieții terestre – lucrări ce propun acțiuni concrete de protejare a mediului în care ne desfășurăm viața și o activitate economică cu impact cât mai redus asupra ecosistemelor naturale.

Anunțul vine la scurt timp după Ziua Mondială a Mediului, Brother fiind una dintre organizațiile care se implică activ în protecția mediului înconjurător și la, nivel de grup, derulează un plan concret denumit Brother Group Environment Vision 2050. Prin acest plan compania susține Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale Națiunilor Unite, descrise în Sustainable Development Goal Report 2020. Unul dintre acestea este „Life on Land”, obiectiv care urmărește protejarea, restabilirea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării și stoparea și inversarea degradării terenurilor și stoparea pierderii biodiversității.

Înscrierea lucrărilor se va face în aceeași perioadă cu depunerea lucrărilor de disertație, respectiv în perioada 16-17 iunie 2021, pe baza formularului dedicat, care se va depune online la FIFIM, însoțit de CV-ul candidatului și de lucrarea de disertație, termenul limită fiind același cu termenul de înscriere la susținerea lucrării de disertație. Criteriile de evaluare au în vedere o serie de punctaje care se bazează pe evaluarea câtorva aspecte concrete. Astfel, se vor puncta conținutul și calitatea lucrării de disertație, aplicabilitatea ei în domeniul protecției mediului, elementele de originalitate și inovație fiind decisive în selectarea lucrării câștigătoare. Alte puncte sunt rezervate calității prezentării lucrării, iar implicarea în activitățile extracuricculare desfășurate în domeniul protecției mediului, dovedite prin CV, vor aduce punctaj candidatului.

Premiul în valoare de 500 de Euro va fi acordat în echivalentul în lei alături de diploma de recunoaștere a implicării absolventului în activitățile de protecție a mediului. Evaluarea se va face de către membrii comisiilor de examinare în cadrul sesiunii de susținere a lucrărilor de disertație pentru cele două programe de studiu, împreună cu un reprezentant al companiei.

„Conceptul <<At your side>> care stă la baza filozofiei Brother cuprinde implicarea companiei în toate aspectele vieții. Așa cum prin produsele și serviciile noastre susținem companiile și utilizatorii să își pună în valoare la maxim potențialul lor creativ în condiții de respect și protejare a mediului înconjurător, în aceeași măsură suntem jucători activi în educarea și susținerea generațiilor viitoare în efortul lor de definire a unui viitor sustenabil”, a declarat Monica Otlăcan, National Sales Manager Brother România. „De aceea, prin premiul ”Life on Land” încurajăm viitorii specialiști în protecția mediului să găsească modalități inovative și în aceeași măsură eficiente de a diminua impactul acțiunilor umane asupra mediului”, a completat Simona Predescu, Marketing Coordinator.

Misiunea Brother este de a dezvolta soluții, echipamente și tehnologii eficiente care să permită organizațiilor să își îmbunătățească performanțele și operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Reducerea impactului asupra mediului reprezintă una din temele cheie ale implicării sociale a companiei Brother, inclusiv în România. În cadrul parteneriatului, reprezentanții companiei Brother și ai USAMV urmăresc un dialog permanent pentru a identifica și pune în practică noi acțiuni menite să construiască și să consolideze o societate durabilă pentru România viitorului.

Despre Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB), „o universitate pentru viaţă şi agricultură prin educaţie şi cercetare de înaltă calitate”, este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare acreditată, cu personalitate juridică, ce face parte din reţeaua instituţiilor de învăţământ superior de interes public, având caracter nonprofit şi apolitic. USAMVB este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei României, ale legislaţiei şi reglementărilor naţionale din domeniul învăţământului, cu Carta universitară şi regulamentele proprii pentru a-şi îndeplini misiunea asumată.

Absolvenții Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului – unică în ţară – dobândesc calificări pentru a răspunde cerințelor pieței muncii, fiind pregătiți pentru a lucra în următoarele sectoare de activitate/instituții: construcții – proiectare și execuție, agenții de mediu, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, servicii / cadastru, administrația centrală și locală, cercetare și consultanță, Real Estate & Business.

Despre Brother

Fondată în Japonia cu mai bine de un secol în urmă de către cei doi frați Masayoshi și Jitsuichi, Brother este în prezent o marcă recunoscută la nivel mondial pentru inovație tehnologică. Compania desfășoară operațiuni în peste 40 de țări și regiuni.

Printre produsele Brother, se numără imprimante, echipamente multifuncționale, scanere și soluții de etichetare. Oferta pentru o eră bazată tot mai mult pe tehnologie digitală și inteligentă include soluții mobile de tipărire și servicii de management al printurilor (Managed Print Services – MPS).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava