MOPAN Suceava

Una din cele mai frumoase surprize ale fotbalului sucevean din ultimii câţiva ani buni este Bucovina Pojorâta. După o promovare spectaculoasă şi un sezon de Liga a III-a bun, gruparea pojorâteană a reuşit să acceadă în eşalonul secund al fotbalului românesc la finele unui campionat în care golul marcat de Colţa a echivalat cât un sezon întreg.
Cum participarea în Liga a II-a presupune multe mai multe cheltuieli şi pretenţii, Bucovina Pojorâta a hotărât să înceapă săptămâna viitoare pregătirile pentru viitorul sezon competiţional, primul la acest nivel din istoria clubului. Conducerea grupării de la poalele Rarăului va avea o întâlnire cu jucătorii, ocazie cu care “alb-albaştrii” îşi vor încasa şi primele pentru promovare. Tot atunci, se va schiţa şi componenţa lotului cu care Bucovina Pojorâta va evolua pe scena matineului.
“Pentru a face faţă la nivelul Ligii a II-a trenuie să avem un lot competitiv. Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, alţii s-au autopropus să vină la noi, dar cer nişte contracte foarte mari. Nu vrem să le promitem ceva şi să nu ne ţinem de cuvânt. Ne-am gândit în primul rând la jucătorii care au pus umărul la promovare şi apoi vom vedea cu cine ne vom completa lotul. Marea problemă este să găsim 5-6 jucători sub 19 ani care să facă parte din lotul pentru viitorul sezon. În acest sens vom face o selecţie”, a anunţat antrenorul Dănuţ Mândrilă.
Mândrilă a precizat că începând din această vară, în staff-ul celor din Pojorâta va fi cooptat un nou antrenor, numele acestuia urmând să fie făcut public la reunirea lotului, programată pentru miercuri, 8 iulie.
În paralel cu rezolvarea problemelor de pe plan sportiv, la Pojorâta au loc şi lucrările de modernizare la stadion, astfel încât acesta să poate fi omologat pentru meciurile de Liga a II-a. Până acum s-a lucrat la clădirea în care se află vestiarele, unde s-a amenajat o sală de conferinţe de presă precum şi un cabinet medical. În perioada următoare vor fi amenajate două noi tribune, în lateralele celei oficiale astfel încât capacitatea stadionului să ajungă la 1.000 de locuri.
În ceea ce priveşte structura viitorului sezon al Ligii a II-a, antrenorul Dănuţ Mândrilă ar agrea un sistem cu două serii. “Este clar că ne convine un sistem cu două serii pentru a evita nişte deplasări lungi cum ar fi la Reşita. Sperăm să se stabilească cât mai repede structura campionatului pentru a putea urma un program clar de 6-7 de săptămâni de pregătire”, a mai spus tehnicianul Bucovinei Pojorâta.
În viitorul sezon al Ligii a II-a, au drept de participare 28 de formaţii, 6 retrogradate din primul eşalon, Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, Universitatea Cluj, Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi şi Ceahlăul, rămase din stagiunea trecută, Academica Argeş, Gloria Buzău, SC Bacău, Rapid Suceava, CF Brăila, FCM Dorohoi, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş şi Şoimii Pâncota Arad, plus cele 5 nou-promovate: FC Bucovina Pojorâta, Dunărea Călăraşi, Chindia Târgovişte, UTA Arad şi FCM Baia Mare. Noul sezon va debuta va debuta pe 22 august.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava