Concert pascal
MOPAN Suceava

Bucovina Rădăuți a învins cu scorul de 2-1 la Pașcani, într-un meci contând pentru etapa a IX-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal. Partida a fost dominată clar de formația pregătită de Daniel Bălan, care a ratat câteva bune ocazii de a înscrie în prima repriză. Cu toate acestea, primul gol al întâlnirii a căzut în poarta rădăuțeană, Mihai Macovei punctând în minutul 50, în urma unei faze de contraatac. Rădăuțenii au avut însă puterea să revină în meci, Radu Ungurianu semnând egalarea dintr-un penalty obținut de Vișinar în minutul 70. Peste alte cinci minute nou-intratul Ionel Stoian a marcat golul victoriei pentru oaspeți, cu un șut imparabil din marginea careului de 16 metri.

„A fost un meci bun al nostru, care putea fi tranșat mai clar dacă nu am fi ratat atât de mult. Sper să continuăm pe aceeași linie”, a declarat antrenorul Daniel Bălan.

Etapa viitoare, Bucovina Rădăuți va juca pe teren propriu cu Avântul Valea Mărului.

Bucovina Rădăuți: Puianu (64 Prutean) – Alecsandru, Vișinar, Florescu, Antonesei – I. Macovei (58 D. Bălan), Vitu, Jamilu (73 Stoian), Ungurianu – Ionesi, Ciobanu (Dumitru).

Rezultate înregistrate în etapa a IX-a:

CSM Paşcani – Bucovina Rădăuţi    1-2
CSM Roman – Suporter Club Oţelul Galaţi    2-1
Sănătatea Darabani – Metalosport Galaţi    6-0
Avântul Valea Mărului – CSM Focşani    1-3
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc    4-1
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – AFC Hărman    2-0
Olimpic Cetate Râşnov – Aerostar Bacău    1-1
Sporting Lieşti a stat în această rundă.

Clasament

1. Aerostar Bacău        9    5    4    0    20-7    19
2. SC Oţelul Galaţi    9    5    3    1    24-7    18
3. CSM Roman    9    5    2    2    22-13        17
4. Sporting Lieşti    8    5    1    2    27-10    16
5. AFC Hărman    9    5    1    3    19-7    16
6. CSM Focşani    9    4    4    1    19-7    16
7. Csikszereda Miercurea Ciuc    8    5     1    2    17-10 16
8. Bucovina Rădăuţi    9    5    1    3    15-10    16
9. Olimpic Cetate Râşnov    8    4    1    3    15-10    13
10. KSE Târgu Secuiesc    8    3    3    2    13-13    12
11. AFC Odorheiu Secuiesc    9    3    0    6    24-22    9
12. Sănătatea Darabani    8    2    2    4    18-17    8
13. Avântul Valea Mărului    8    1    1    6    8-22    4
14. CSM Paşcani    9    1    0    8    7-26    3
15. Metalosport Galaţi    9    0    0    9    1-67    0

Sursă foto: www.gazetasv.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava