MOPAN Suceava

Derbiul etapei a XXV-a a seriei I a Ligii a III-a de fotbal s-a disputant între ocupanta locului secund al clasamentului, Bucovina Rădăuți și liderul la zi, Gloria Buzău. La capătul unei partida extrem de echilibrate, scorul a fost egal, 0-0. Gazdele au rămas cu satisfacția că au jucat de la egal la egal cu o formație de nivelul eșalonului al doilea al fotbalului românesc, în vreme ce oaspeții, neînvinși în actualul sezon, au obținut matematic promovarea în urma punctului cucerit la Rădăuți.
Prima repriză a întâlnirii de pe Stadionul Municipal a fost deosebit de echilibrată, rădăuțenii ratând și o bună ocazie de gol prin Stoian. Partea secundă a fost dominată teritorial de formația vizitatoare, care a irosit și trei bune oportunități de a înscrie.
Bucovina Rădăuți a început meciul în alcătuirea: Puianu – Alecsandru, Antonesei, Chirilescu, Coajă, Vitu, Stănescu, Ungurianu, Cerlincă, Busuioc, Stoian. Au mai intrat: Coroamă, Păiuș, Ionesi și Ciobanu.
Cealaltă reprezentantă a județului Suceava în Liga a III-a, Șomuz Fălticeni, a câștigat așa cum era de așteptat duelul cu ultima clasată, Sănătatea Darabani, din cadrul etapei a XXV-a. Trupa lui Daniel Stoica a avut parte de un start perfect de partidă și în minutul 5 conducea deja cu 2-0, prin golurile marcate de Tomescu și Luchian. În minutul 20, a ieșit din nou la rampă portarul Cătălin Pascal, care a înscris al doilea gol consecutiv în campionat, de această dată din lovitură de pedeapsă. Fălticenenii s-au văzut însă prea repede câștigători, astfel că botoșănenii au prins curaj și au reintrat în meci în debutul părții secunde, grație a două goluri marcate în decurs de trei minute. Aceste reușite au avut darul să-i trezească la realitate pe fotbaliștii gazdă, care și-au ridicat din nou nivelul de joc și au mai punctat de două ori până la final prin atacantul Luchian, scorul final fiind 5-2.
În urma acestui succes gruparea fălticeneană a urcat pe locul 11, neretrogradabil, în ierarhia Seriei I.
Șomuz Fălticeni: Pascal – Neagoe, Ailenei, Murărașu, Baltariu, Mreană, Mircescu, Julei, Cotoară, Tomescu, Luchian. Au mai intrat: Damian, Timiș.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava