Concert pascal
MOPAN Suceava

Și în acest an, Iulius Mall Suceava dă startul distracţiei de iarnă şi îi aşteaptă pe pasionaţii sportului pe gheaţă la Ice Dream. Joi, 10 decembrie 2015, s-a redeschis patinoarul preferat de suceveni, indiferent de vârstă. 

Arena este amplasată la baza turnului Iulius Mall, pe o suprafaţă de 1.000 mp, şi poate găzdui până la 200 de iubitori ai mişcării pe gheaţă. Ice Dream este deschis zilnic, între orele 14.00 şi 21.30. Cei care vor să se distreze pe patinoar și de sărbători, alături de familie sau prieteni, vor beneficia de un program special. Ice Dream va fi deschis pe 24 decembrie, în intervalul orar 14.00 – 17.30. În prima zi de Crăciun este închis, iar în perioada 26 – 30 decembrie, va funcționa în intervalul orar 12.00 – 21.30. Pe 31 decembrie, iubitorii de patine se pot mișca pe gheață între orele 12.00 – 17.30, iar în prima zi a noului an Dream Ice este închis. În perioada 2 – 4 ianuarie, patinoarul îi va primi pe cei dornici de mișcare pe gheață în intervalul orar 12.00 – 21.30, iar apoi va reveni la programul normal.

În pauzele de la sesiunile de shopping, amatorii sportului pe patine vor petrece clipe minunate în compania prietenilor sau a familiei, dansând pe ringul alb. Pentru cei care adoră să patineze, distracţia pe gheaţă poate fi experimentată la aceleaşi preţuri ca şi în anii trecuți. Astfel, o sesiune de o oră şi jumătate costă 10 lei pentru copii, elevi sau studenţi şi 15 lei pentru adulţi. Persoanele care nu deţin patine le pot închiria de la Ice Dream pentru 5 lei, dacă sunt copii, sau pentru 10 lei, dacă sunt adulţi. Iar pentru a se mișca liber, își pot lăsa hainele la garderobă, contra sumei de 1 leu.

Patinoarul Ice Dream beneficiază de tehnologie performantă de răcire şi menţinere a gheţii, fiind funcţional până la o temperatură de maximum 12 grade Celsius.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava