Concert pascal
MOPAN Suceava

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că a început semnarea contractelor de finanțare pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale.ANCPI a alocat, în anul 2017, 442.350.000 de lei din veniturile proprii, pentru finanțarea înregistrării sistematice pe sectoare cadastrale, prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Suma poate finanța lucrări în 2.949 de unități administrativ-teritoriale rurale și urbane.

Termenul limită până la care unitățile administrativ teritoriale (UAT) eligibile pot accesa fondurile este de cel mult 45 de zile de la primirea înștiințării transmise de ANCPI în acest sens. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale din extravilan și, prin excepție, din intravilan se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de primărie cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) pe raza județului în care se află, potrivit Legii nr. 7/1996 a cadastrului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Înștiințările au fost trimise de ANCPI prin oficiile teritoriale, conform Procedurii şi modalităţii de alocare a sumelor, publicată în Monitorul Oficial nr. 403/29.05.2017.

Fiecare UAT primește, în acest an, 150.000 de lei pentru realizarea, în perioada 2017- 2019, a lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale, față de 135.000 de lei, alocat în 2016.

Contractele de finanţare sunt multianuale (24 de luni), ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd finanțarea dacă lucrările de înregistrare sistematică nu sunt finalizate până la sfârșitul anului 2017.

Sunt exceptate de la alocarea fondurilor destinate finanțării primăriile care au demarat sau au în derulare lucrări de înregistrare sistematică la nivelul întregului UAT. Achiziția serviciilor de înregistrare sistematică va fi realizată de fiecare primărie în parte, prin organizarea procedurilor legale aplicabile. Ulterior, acestea vor încheia contracte de prestări servicii cu persoane fizice şi juridice autorizate să execute lucrări de cadastru.

Primăriile au obligația legală să selecteze, cu prioritate, sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de infrastructură de interes naţional și terenuri agricole subvenționate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Plățile către primării vor fi efectuate după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate de către reprezentanţii oficiilor teritoriale.

Documentele suport precum și ghidul primarului sunt afișate pe pagina web a ANCPI.

Programul național de cadastru și carte funciară se desfășoară în perioada 2015-2023 şi are ca scop principal înregistrarea gratuită a imobilelor (terenuri cu sau fără construcții) de pe teritoriul întregii ţări, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Sursele de finanțare a Programului sunt:

a) venituri proprii ale ANCPI: peste 4 miliarde de lei;

b) fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 11 – Cadastru: peste 300 milioane Euro;

c) fonduri asigurate din bugetele locale ale UAT- urilor.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava