Concert pascal
MOPAN Suceava

Bugetul comunei Cornu Luncii pentru anul 2023 care a fost aprobat în ședința Consiliului Local din această săptămână este mai mare cu 24% față de cel de anul trecut ponderea fiind direcționată spre proiecte de dezvoltare. Primarul Gheorghe Fron a arătat că bugetul este cifrat la 11,935 de milioane de lei cu 2,316 milioane de lei față de cel din 2022. El a precizat că taxele și impozitele locale au fost majorate doar cu rata inflației de 5% și că o contribuție importantă la buget o au cei 653 de agenți economici de pe raza comunei.

”Continuăm dezvoltarea comunei”, a subliniat primarul care a menționat că cea mai importantă investiție care va demara în acest an este aducțiunea de gaz metan. ”Mai avem un pic și scoatem lucrarea la licitație. Facem investiția împreună cu comuna Rădășeni”, a spus Fron. Un alt proiect de anvergură, a adăugat primarul, se referă la rețelele de apă și canalizare în satele Brăiești, Băișești, Cornu Luncii și Sasca Nouă pentru care Primăria trebuie să asigure o cofinanțare de 2,1 milioane de lei.

”Avem investiția în aducțiunea de apă în satele Șinca, Sasca Mare și Păiseni care e finalizată și trebuie să o recepționăm acum la început de an. De asemenea, avem în continuare extindere apă și canal în Brăiești, Băișești, Cornu Luncii și Sasca Nouă pe toate ulițele. Deocamdată am făcut doar aducțiunea pe traseul principal în zona DN2E. Reabilităm și consolidăm două blocuri prin PNRR, blocuri care au fost construite fără structură de rezistență. Reparăm sediul Primăriei actuale și al fostei Primării de la Sasca dar demarăm și construirea noii Primării.  Terminăm de asfaltat drumuri la Șinca,  Sasca Mare și Păiseni și regularizăm râul Sasca Mare. Avem creșă la Sasca Nouă, dispensar și Cămin cultural la Sasca Mare. La cămin am făcut licitația dar trebuie să reluăm procedura pentru că s-au dublat prețurile. Avem școala de la Păiseni care trebuie demolată și construită alta nouă și avem în derulare și ritmul este foarte bun construirea școlilor din Băișești și Brăiești pe POIM. Avem dispensarul din Băișești unde în colaborare cu Arhiepiscopia vrem să facem un centru de permanență pentru toate comunele din jur. Vor fi cinci medici acolo. Mai avem nevoie de încă unul și dăm drumul la centru. Mai facem un centru de salvare zonal. În acest an terminăm PUG-ul și vrem să extindem curentul electric de la Cornu Luncii la Sasca Nouă și de la Cornu Luncii la Dumbrava. Apoi vrem să facem canalizare la Șinca, Sasca Mare și Păiseni și stație de epurare. Nu în ultimul rând vrem să facem un parc fotovoltaic pentru a ne asigura energia necesară pentru toate instituțiile publice. Sunt în lucru studii de fezabilitate, studii geo și intabulări care și acestea necesită fonduri importante”, a explicat Gheorghe Fron.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava