Bugetul Sucevei pe 2015 mai mare cu 20% faţă de bugetul anului trecut
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat că bugetul general al oraşului pentru 2015 va fi de 350 de milioane de lei, fiind cu aproape 20% peste cel din 2014. El a precizat că de la bugetul de stat municipalitatea a primit 82,17 milioane de ei, faţă de 74,7 milioane anul trecut. Primarul a mai spus că cele mai importante fonduri din bugetul general vor fi destinate învăţămîntului, 35,4%, şi străzilor şi transportului, 21,6%. Ion Lungu a adăugat că speră ca bugetul pentru anul în curs să fie aprobat de Consiliul Local în şedinţa de joi, 29 ianuarie.