Concert pascal
MOPAN Suceava

Actorul Burt Reynolds a mărturisit într-un interviu recent că a fost ‚un copil problemă’ și nu puține au fost momentele în care s-a certat cu tatăl său, care era polițist. Totuși, viața sa a luat o turnură favorabilă în clipa în care s-a apucat să joace fotbal, în liceu.

El a declarat, potrivit contactmusic.com: „Tatăl meu era șeful poliției și m-a arestat și m-a trimis la închisoare. Am stat trei zile acolo și fiecare bețiv pe care l-a arestat l-a pus în celulă cu mine. A fost greu, dar am rezistat.”

Mai apoi, Reynolds a obținut o bursă școlară la fotbal și a urmat cursurile Universității din Florida, dar în primul meci din sezon s-a accidentat.

„Fotbalul mi-a salvat viața. Dacă nu aș fi ales această cale, aș fi fost un nimic acum…”, a continuat actorul.

După ce a studiat la Florida State University, Burt Reynolds s-a transferat la Palm Beach Junior College, acolo unde s-a înscris la un curs de Engleză, predat de Watson B. Duncan III. Profesorul l-a cooptat în piesa sa de teatru, ‚Outward Bound’, piesă care i-a adus în 1956 premiul Florida State Drama Award. Rolul i-a trezit lui Reynolds pasiunea pentru actorie și, astfel, l-a ajutat să devină ceea ce este astăzi: unul dintre cei mai apeciați actori de la Hollywood.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava