MOPAN Suceava
  • Etapa de nominalizare a celei de-a doua ediții a Made in Romania începe azi pe bvbleague.ro
  •  BVB își propune să depășească numărul de 166 de nominalizări primite în ediția din 2017

Bursa de Valori București (BVB) împreună cu partenerii săi anunță începutul etapei de nominalizare a celei de-a doua ediții a proiectului Made in Romania. Între 15 și 31 ianuarie, antreprenorii români, precum și angajații din companii românești inovatoare, sunt invitați să depună nominalizările utilizând site-ul dedicat proiectului: www.bvbleague.ro.

Aflat la a doua ediție, Made in Romania este un proiect unic care își propune să identifice și să promoveze companiile inovatoare românești. În cursul anului 2018, următorii parteneri vor sprijini derularea proiectului: Grupul Banca Transilvania, consultanții de management Horváth & Partners, auditorul Mazars, firma de avocatură NNDKP și brokerul de retail Tradeville.

„În prima ediție a proiectului am descoperit 166 de companii extraordinare, cu perspective excelente de creștere. În acest an vrem să descoperim și mai multe companii. Made in Romania rămâne vârful de lance al inițiativelor BVB adresate antreprenorilor și așteptăm cu nerăbdare ca tot mai multe companii să anunțe intenția de listare, datorită participării la acest proiect,” a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Proiectul se va desfășura similar primei ediții și va fi organizat în trei etape: nominalizări, stabilirea unei liste scurte și selecția celor 15 companii finaliste. Începând cu data de 15 ianuarie, publicul este invitat să facă nominalizări în proiect, utilizând formularul disponibil pe website-ul www.bvbleague.ro. BVB preconizează ca perioada de nominalizare să se încheie la 31 ianuarie, la orele 23:59, însă nu exclude posibilitatea de a prelungi acest termen dacă antreprenorii vor arăta un interes la fel de mare ca în cazul primei ediții a proiectului.

După terminarea etapei de nominalizare, BVB împreună cu membrii Comitetului de Nominalizare vor selecta 50 de companii care vor merge mai departe în ultima etapă. Cele 15 companii finaliste vor fi anunțate oficial în cadrul Galei Made in Romania, care va avea loc în luna aprilie. 14 companii vor fi selectate de un Juriu special format din experți din piață, printre care se numără și investitori de top, business angels, antreprenori și profesioniști în afaceri. Cea de-a 15-a companie va fi aleasă prin votul publicului, care va avea loc în luna martie, pe website-ul proiectului.

Membrii Juriului care va decide companiile finaliste în proiectul Made in Romania sunt:

  • Lucian Anghel, Președinte, Bursa de Valori București
  • Răzvan Butucaru, Partener, Audit & Financial Advisory, Mazars
  • Ovidiu Dumitrescu, Director general adjunct, Tradeville
  • Marius Ghenea, Director de Investiții, 3TS Capital Partners
  • Radu Hanga, Senior Advisor of the Board, Banca Transilvania
  • Cristian Logofătu, Co-fondator & CFO, Bittnet Systems
  • Alina Radu, Partener, Head of Banking and Finance, NNDKP
  • Daniel Truică, Fondator & CEO, Vola.ro
  • Sergiu Voicu, Jurnalist, Digi24
  • Kurt Webber, CEO, Horváth&Partners

Comitetul de Nominalizare, al cărui rol este să propună companii, este compus din următorii membri:

  • Vlad Andriescu, Redactor Șef, start-up.ro
  • Piotr Bialowas, Vicepreședinte, INC SA
  • Dorin Boerescu, CEO, 2Performant
  • Dan Călugăreanu, Președinte, TechAngels Romania
  • Iulian Cîrciumaru, Fondator, V7 Capital
  • Dan Rusu, Head of Research, Banca Transilvania
  • Virgil Zahan, CEO, Goldring
  • Mihai Zânt, EMEA Managing Partner, JustNow
  • Dochița Zenoveiov, Brand Innovator, Inoveo

„Am știut că prima ediție a acestui proiect, în care am crezut și pe care l-am susținut, este un succes din momentul în care companii dintre cele care au participat și-au anunțat intenția de a se lista la Bursă. Made in Romania a fost conceput ca o celebrare a antreprenoriatului românesc de succes, iar evoluția dintr-un business de familie într-o companie listată la Bursă este exact genul de poveste de promovat și în edițiile viitoare,” a declarat Radu Hanga, Senior Advisor to the Board, Banca Transilvania.

„Decizia de a susține cea de-a doua ediție a Made in Romania a fost luată ca un pas natural pentru NNDKP, având în vedere istoria noastră de peste 25 de ani de susținere continuă a mediului de afaceri din România. NNDKP a fost înființată într-o perioadă în care noțiuni precum «antreprenoriat», «due diligence» sau «piețe de capital» erau similare cu cea de «pionierat». În decursul ultimelor decenii, implicarea în dezvoltarea și consolidarea companiilor românești a devenit un obiectiv esențial al abordării noastre de business și ne-am angajat să transmitem comunității de afaceri cel puțin o parte din experiența de business pe care am acumulat-o de-a lungul anilor. Astăzi, suntem entuziasmați de oportunitatea de a ne alătura Bursei de Valori București și celorlalți parteneri ai proiectului Made in Romania pentru ediția din 2018,” a afirmat Alina Radu, Partener, Head of Banking and Finance, NNDKP.

„Pentru a se putea dezvolta sănătos, România are nevoie de modele de succes și de succese în domeniul economic privat. Este important să aducem în fața publicului astfel de companii, care au potențialul de a se transforma în motoare ale întregii societăți. Tocmai de aceea, pentru noi este o onoare să ne alăturăm echipei Made in Romania. Începând cu 2018, Tradeville se va axa mult mai mult și în direcția intermedierii listărilor de companii pe piața de la București, sperând să aducem cât mai mulți acționari buni unor companii valoroase,” a spus Ovidiu Dumitrescu, Directorul General Adjunct al Tradeville.

„Succesul primei ediții Made in Romania ne-a dezvăluit o cultură antreprenorială locală cu un potențial considerabil și diversitate mare. Ne bucurăm să ne numărăm printre susținători. Credem în viitoarele motoare ale economiei românesti. Cunoștințele noastre vor fi, pe mai departe, la dispoziția antreprenorilor locali. Ei au nevoie de instrumente de optimizare ale afacerii customizate și de un sprijin activ, indiferent de mărime sau industria în care operează. Antreprenorii locali rămân unul dintre pilonii fundamentali ai economiei României și suntem datori să investim în ei,” a declarat Răzvan Butucaru, Partener Financial Advisory Services.

„Horvath & Partners a susținut și va susține în continuare programul Made in Romania, deoarece vrem să încurajăm și să promovăm antreprenoriatul românesc, să oferim firmelor românești soluții concrete pentru a se putea dezvolta și adapta noilor provocări în mediul de afaceri actual,” a afirmat Kurt Weber, CEO, Horváth&Partners.

Proiectul Made in Romania a fost lansat de Bursa de Valori București în februarie 2017 pentru a identifica și promova companiile de top din România. Scopul proiectului Made in Romania este identificarea viitoarelor motoare ale economiei românești și sprijinirea acestora timp de un an pentru a le ajuta să-și aducă afacerile la nivelul următor, îmbunătățind transparența, vizibilitatea, reputația și, cel mai important, obținerea accesului la capitalul necesar dezvoltării și creșterii ulterioare.

Participarea la acest proiect este gratuită și voluntară. Companiile care au fost desemnate de către terți vor fi informate cu privire la desemnarea lor și li se va cere să își dea acordul pentru a fi luate în considerare în cadrul proiectului. Mai multe informații despre proiect, desfășurare, precum și formularul de nominalizare sunt disponibile pe website-ul www.bvbleague.ro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava