Trasee Eminesciene

Aurachain este noul partener tehnologic pentru Bursa de Valori București (BVB) și Depozitarul Central. Două soluții inovatoare realizate pe platforma low-code Aurachain vor fi implementate pentru a accelera și optimiza procesul de votare în cadrul companiilor listate, prin capabilități specifice tehnologiei blockchain, și a facilita accesul la piața de capital prin digitalizarea înrolării investitorilor.

BVB și Depozitarul Central au ales soluțiile dezvoltate pe platforma Aurachain pentru digitalizarea pieței de capital din România. Este un parteneriat de mare amploare al Bursei de Valori București cu o companie tehnologică, ce are ca scop dezvoltarea și modernizarea pieței de capital prin implementarea a două soluții tehnologice inovatoare care să eficientizeze și automatizeze procesele.

„Beneficiind de o poziție unică pe piața de capital, Depozitarul Central este furnizor de servicii de depozitare a instrumentelor financiare, de registratar pentru emitenții listați la BVB, precum și de sistem de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare, fiind o infrastructură care, mai ales în contextul global actual, are nevoie de digitalizare și automatizare în cât mai mare măsură a proceselor desfășurate, în condiții de siguranță, transparență și trasabilitate cerute de regimul juridic aplicabil. Am convingerea că noul parteneriat încheiat astăzi cu Aurachain va fi unul de succes, va aduce valoare serviciilor oferite de Depozitarul Central și va reprezenta începutul unei colaborări solide, de lungă durată și pe mult mai multe arii de activitate, în viitor”, a spus Silvia Buicănescu, Directorul General al Depozitarului Central.

Prima soluție cu un potențial important este aceea de digitalizare a procesului de vot în cadrul adunărilor generale ale acționarilor (AGA). Platforma digitală Intervote, dezvoltată pe platforma Aurachain, automatizează mecanismele de vot în condiții de siguranță, și asigură prin puterea blockchain transparența și trasabilitatea cerute de reglementările în vigoare.

Soluția va fi pusă la dispoziția tuturor companiilor listate la BVB și pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare al BVB pentru a eficientiza procesul de votare.

„Platforma low-code Aurachain transferă o mare parte din dezvoltarea aplicațiilor digitale în mâinile utilizatorilor business care au nevoie de soluții inovatoare, prin capabilități intuitive de configurare vizuală, ce înlocuiesc abordarea tradițională de scriere de cod. Personalul cheie din întreaga organizație – de la experți și analiști de afaceri la dezvoltatori profesioniști și specialiști în IT – poate contribui cu expertiza lui direct la procesul de creare a aplicațiilor software, pentru a obține rezultate impresionante în eficiența operațională” a spus Adela Wiener, Directorul General al Aurachain. „Cele două soluții oferite Bursei de Valori București au fost dezvoltate foarte rapid folosind platforma Aurachain și reprezintă încă un exemplu de cum putem ajuta organizațiile să-și accelereze eforturile de transformare digitală, încă din prima zi a oricărui angajament.”

Cea de-a doua soluție se referă la digitalizarea procesului de deschidere online a conturilor de tranzacționare de către investitorii individuali, printr-un serviciu standardizat pe care Depozitarul Central îl va oferi ca un nou punct de intrare pentru toți noii investitori individuali.

Soluția tehnologică dezvoltată pe platforma Aurachain are rolul de a facilita accesul investitorilor la Piața de Capital din România într-un mod complet automat și 100% sigur. Acțiuni precum înregistrarea, verificarea identității, recunoașterea facială și procesul KYC (Cunoaște-ți clientul) vor fi realizate exclusiv în mediu digital și vor fi automatizate.

„Proiectul de colaborare dintre Depozitarul Central și Aurachain este foarte important din perspectiva potențialului de digitalizare a tuturor proceselor incidente pieței de capital. Ne dorim ca prin acesta să folosim soluțiile oferite de Aurachain în zona de identificare și profilare a clienților individuali, soluție pe care dorim să o oferim atât comunității de brokeraj pe piața de capital, dar și altor industrii sau platforme care au nevoie de un astfel de serviciu. Un alt produs pe care dorim să-l implementăm este o platformă de organizare a ședințelor pentru Adunări Generale ale Acționarilor, Consilii de Administrație, Comitete. Platforma Intervote se va adresa în primul rând nevoilor pe care companiile listate atât pe Piața Reglementată, cât și pe piața AeRO, din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare, le pot avea în organizarea acestor întâlniri. Credem în potențialul soluțiilor Aurachain și odată validată tehnologia de tip blockchain ce stă la baza acestor soluții, prin inițiativa anunțată astăzi, în mod cert vom propune extinderea colaborării cu Aurachain și pentru alte procese, cu scopul final de a digitaliza și simplifica activitatea investitorilor, brokerilor și a emitenților în zona reglementată a pieței de capital”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București, acționarul majoritar al Depozitarului Central.

Prin acest nou parteneriat cu Aurachain, BVB face încă un pas important către modernizarea și dezvoltarea pieței de capital din România, prin facilitarea lărgirii bazei de investitori, eficientizarea procesului decizional și reducerea birocrației pentru companiile listate.

Despre BVB

Bursa de Valori București (BVB) administrează piețe de acțiuni, obligațiuni și alte instrumente financiare, prin platforme reglementate sau sisteme multilaterale de tranzacționare și furnizează o gamă variată de servicii participanților la piețele financiare. Bursa de Valori București este o companie listată pe propria piață din 2010.

Capitalizarea cumulată a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori București (locale și internaționale) depășește 163 miliarde lei (33,6 miliarde euro), iar valoarea cumulată a emisiunilor de obligațiuni listate la BVB însumează 17,8 miliarde lei (3,6 miliarde euro).

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat, în septembrie 2019, promovarea pieței de capital din România la statutul de Piață Emergentă Secundară. Din 21 septembrie 2020, România este inclusă propriu-zis în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente. Pentru mai multe informații despre Bursa de Valori București, vizitați www.bvb.ro

Despre Aurachain

Aurachain este o platformă low-code unică ce permite dezvoltarea rapidă a soluțiilor digitale pentru automatizarea proceselor de business, precum și aplicații tip smart contract, prin generarea de cod automat pentru rețele blockchain.

Misiunea Aurachain este de a transforma mediul enterprise printr-un model de business inovator, ce conectează procesele operaționale din prezent la viitorul digital.  Aurachain își propune să îndeplinească această misiune printr-o platforma ce permite utilizatorilor de tip business, fără cunostiințe de dezvoltare software, să își creeze propriile aplicații, într-un mod simplu, rapid și cu costuri reduse. În același timp permite companiilor să beneficieze de avantajele tehnologiei blockchain prin integrarea acesteia cu ușurință în procesele de business de zi cu zi, contribuind astfel la crearea unor ecosisteme de business bazate pe încredere și colaborare.

Platforma Aurachain este deținută de către Aurachain AG, o companie elvețiană cu birouri locale în Europa (Elveția, UK, România) și Middle East (Dubai).

Aflați mai multe pe www.aurachain.ch

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava