Concert pascal
MOPAN Suceava

CS Universitatea Suceava a pierdut pe terenul celor de la CSM Ploieşti într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Formaţia gazdă care luptă pentru evitarea retrogradării a jucat cu mare ambiţie şi a reuşit să învingă gruparea suceveană cu scorul de 29-24 (14-13).
Handbaliştii suceveni au început foarte modest jocul şi după 14 minute marcaseră doar două goluri, în comparaţie cu cele 7 ale gazdelor. De la 11-7 în favoarea ploieştenilor, elevii antrenorului Leonard Bibirig au avut o perioadă foarte bună când au înscris de 5 ori consecutiv. La pauză a fost 14-13 pentru CSM Ploieşti, mai lucidă pe final de repriză.
Deşi în general se miza pe pregătirea fizică remarcabilă şi pe iureş în repriza secundă, CSU Suceava nu a reuşit acest lucru şi în disputa cu CSM Ploieşti. După ce s-a apropiat la 21-20 în minutul 45, formaţia suceveană s-a „tăiat” şi nu a rezistat asalturilor echipei gazdă. În final, CSM Ploieşti – CSU Suceava a fost 29-24 la capătul unui meci în care gazdele au fost „vioara întâi”. CSU Suceava poate termina sezonul competiţional pe locul V dacă în ultima rundă trece de Pandurii Târgu Jiu duminică 13 mai de la ora 12.00 în sala LPS. Chiar dacă învingea la Ploieşti, formaţia suceveană ar fi terminat tot pe locul V pentru că are rezultate mai slabe în confruntările directe cu HC Odorhei şi HC Caraş Severin.
CSU Suceava: Şelaru, I.Andrei – Roşu (1), Petrea, Chiruţ (1), Şoldănescu (1), Mitrea (2), Besarab, Pancu, Gavriloaia (5), Acatrinei (5), Amihăesi (3), Bursuc (1), Ţuţu (4).
Rezultate consemnate în etapa a XXV-a:
HCM Constanţa – Poli Timişoara 24-24
CSM Satu Mare – Ştiinţa Bacău 27-44
U Cluj – HC Odorhei 29-30
Pandurii Tg.Jiu – Dinamo Călăraşi 24-23

Clasament

1. HCM Constanţa 25 24 1 0 879-654 49
2. Ştiinţa Bacău 25 20 0 5 775-640 40
3. HC Odorhei 25 14 3 8 785-728 31
4. CS Caraş Severin 24 14 1 9 630-619 29
5. CSU Suceava 25 13 3 9 727-714 29
6. Energia Tg. Jiu 25 14 1 9 716-710 29
7. Potaissa Turda 24 11 2 11 683-677 24
8. Poli Timişoara 25 10 2 13 638-639 22
9. Dinamo Călăraşi 25 9 2 14 694-716 20
10. CSM Bucureşti 24 9 1 14 605-629 19
11. Transilvania Cluj 25 8 2 15 663-720 17
12. CSM Ploieşti 25 7 3 15 618-696 17
13. CSM Satu Mare 25 6 2 17 673-770 14
14. Steaua Bucureşti 24 1 2 21 620-794 4

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava