Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu, trage un serios semnal de alarmă vizavis de situația financiară dezastruoasă a municipiului Câmpulung Moldovenesc care se află într-un blocaj total din cauza Programului ”Utilități și mediu la standarde europene” existând un risc iminent ca investiții extrem de necesare pentru dezvoltarea localității să nu mai poată fi implementate.

2,5 milioane de euro (12 milioane de lei), rate și dobânzi neplătite de Câmpulung la împrumutul pentru ”utilități și mediu”

Cadariu a arătat că municipiul de la poalele Rarăului are datorii de aproape 12 milioane de lei însemnând ratele și dobânzile aferente creditului angajat pentru implemenarea Programului ”Utilități și mediu la standarde europene” pentru anii 2017, 2018 și 2019. Din acest motiv, a spus Cadariu, Primăria Câmpulung Moldovenesc nu poate realiza mai multe investiții extrem de importante pentru dezvoltarea municipiului. Este vorba în primul rând de reabilitarea aleilor și amenajarea de parcări în mai multe cartiere, proiect în valoare de 8 milioane de lei. Proiectul mai prevede modernizarea iluminatului public în acele zone, amenajarea de spații verzi, canalizări pentru apa pluvială și asfaltări. Un alt proiect important, a arătat senatorul liberal, se referă la asfaltarea străzilor. Pentru 2019 sunt prevăzute la asfaltare străzi în lungime de 15 kilometri suma necesară ridicându-se la 6 milioane de lei. Din rețeaua de străzi a municipiului Câmpulung Moldovenesc de 250 de kilometri 100 de kilometri sunt încă neasfaltate. Nu în ultimul rând municipiul are nevoie de 11 milioane de lei pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale de anul trecut bani care, potrivit senatorului Cadariu, au fost solicitați Guvernului în 2018 dar nu au fost alocați. Banii sunt necesari pentrui amenajări hidrotehnice în vederea prevenirii inundațiilor în zonele Valea Seacă, Bunești și Pârâu Cărlățeni. ”Municipul Câmpulung Moldovenesc este poate cea mai vitregită localitate, blocată total din cauza Programului ”Utilități și mediu”. Practic municipiul este blocat investițional din cauza nepăsării celor de la PSD”, a precizat Cadariu.

Amendament la Legea bugetului de stat pe 2019 privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanțelor Publice cu 31,039 milioande lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor împrumutate pentru ”utlități și mediu”

El a amintit de inițiativele sale privind sprijinirea celor 60 de localități sucevene afectate de Programul ”Utilități și mediu la standarde europene” arătând că nu mai mult în decembrie 2018 a făcut o interpelare către ministrul de finanțe prin care a solicitat fonduri pentru aceste localități care în marea lor majoritate nu au posibilități financiare, apar cu datorii și nu pot face investiții. Cadariu a cerut includerea în bugetul pe 2019 a sumelor necesare acoperirii ratelor și dobânzilor scadente în anul 2019 ca sprijin pentru cele 60 de primării efectate de împrumutul pentru Programul ”Utilități și mediu la standarde europene”. ”Mi s-a răspuns că nu există temei legal pentru includerea în Legea bugetului de stat pe 2019 a sumelor solicitate”, a spus parlamentarul liberal. De altfel, solicitarea lui Cadariu apare ca amendament făcut de PNL la proiectul Legii bugetului de stat pe 2019. Amendamentul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Finanțelor Publice cu suma de 31,039 milioande lei pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor împrumutate pentru ”utlități și mediu” în vederea plății ratelor și dobânzilor aferente anului 2019. ”Este singura soluție pentru ca cele 60 de primării să nu intre în colaps financiar. Creditul este garantat de statul român și investițiile realizate au fost preluate la o companie a statului român, majoritatea primăriilor nebenficiind de fonduri din credit”, a spus Cadariu.

Amendamente pentru finalizarea conductei magistrale de gaz Câmpulung Moldovenesc -Vatra Dornei și pentru construirea unei alte magistrale de gaz de 80 de kilometri

El a arătat că pe componenta de gaz metan liberalii au mai formulat două amendamente importante. Este vorba de suplimentarea bugetului Transgaz cu suma de 26,31 miliarde de lei pentru realizarea tronsonului Pojorâta-Vatra Dornei în vederea finalizării investiției în conducta de transport gaz natural Câmpulung Moldovenesc -Vatra Dornei. ”Din cei 36 de kilometri ai conductei Câmpulug Moldovenesc -Vatra Dornei au fost realizați 9,2 kilometri până la Pojorâta. Investiția este extrem de necesară întrucât municipiul Vatra Dornei este în situație de criză în privința furnizării căldurii iar centrala termică se degradează”, a spus Cadariu. Al doilea amendament vizează suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării cu suma de 80 de milioane de lei pentru construirea unei magistrale de gaz de 80 de kilometri și realizarea investițiilor de distribuție a gazului metan în 50 de localități, pentru 80.000 de gospodării în zona Păltinoasa- Rădăuți, Valea Solonețului, Suceava-Dolhasca.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava