Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Constantin Daniel Cadariu, a ţinut să explice faptul că aleşii locali, primari sau preşedinţi de Consilii Judeţene, administrează în primul rând instituţiile pe care le conduc şi nu pot fi în acelaşi timp directori de spitale, şcoli, aeroporturi sau alte instituţii. Constantin Daniel Cadariu a arătat că primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene nu sunt directori de școală și foarte puțini dintre ei sunt profesori, nu pot fi în același timp și directori de spitale, foarte rar fiind cazurile în care unii dintre aceştia au studii medicale. „Primarii şi preşedinţii de CJ, potrivit legii, nu pot conduce, de exemplu, operatori economici care au obiect de activitate colectarea deșeurilor sau furnizarea de apa-canal, cu atât mai mult cu cât o mică parte dintre ei sunt ingineri. De asemenea, potrivit prevederilor legale doar un aviator se califica pentru a ocupa funcția de director de aeroport. Iar eu, sincer, nu cunosc nici un primar sau președinte de Consiliu Județean care a fost aviator”, a spus senatorul liberal. El a explicat că şefii tuturor instituţiilor pe care le-a menţionat, spitale, aeroporturi sau şcoli, sunt numiți în urma unor concursuri organizate de către Consilii Locale, Consiliile Județene, sau, în cazul unităţilor şcolare, de către Inspectoratele Şcolare Județene.

Mai mult, Constantin Daniel Cadariu a menţionat că toate aceste instituții au câte un for de conducere, Adunarea Generală a Acţionarilor sau consilii de administraţie, din care fac parte consilieri locali sau judeteni, care au şi rolul de a controla activitatea directorilor.

„Acești consilieri sunt numiți acolo prin hotărâri ale deliberativelor locale sau judeţene şi nu prin deciziile directe ale primarilor sau preşedinţilor de Consilii Judeţene. În acest mod se exercită controlul sau coordonarea din partea administrațiilor locale asupra școlilor, spitalelor, aeroporturilor sau a operatorilor de apa-canal sau de colectare a deșeurilor”, a arătat senatorul PNL. El a declarat că pentru aceste instituţii, primăriile şi Consiliile Judeţene, asigură resurse financiare necesare funcționării, dotărilor sau modernizărilor, iar directorii sunt cei care au calitatea de ordonatori de credite și au atribuții și obligații stabilite prin lege, menţionate clar în contractele lor de management.

„Ei sunt cei care au datoria să asigure buna functionare a școlilor, spitalelor, aeroporturilor sau a operatorilor de utilități. În rest alte păreri, opinii sau afirmații în legătură cu presupuse responsabilități ale edililor locali, expuse în spațiul public în ultima vreme, raportate la instituții locale aflate în administrarea autorităților locale nu reprezintă decât declarații politice sau frustrări punctuale generate de necunoaștere”, a încheiat Constantin Daniel Cadariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava