Concert pascal
MOPAN Suceava

Centrul universitar din Târgu Mureș a apelat la Spitalul Județean Suceava pentru a trata pacienți cu accident vascular cerebral. Anunțul a fost făcut de managerul Spitalului Județean Suceava, dr. Alexandru Calancea, care a precizat că în ultima perioada din ce în ce mai mulți pacienți din județele învecinate, dar și din alte zone din țară vin să se trateze la Suceava. „Avem nenumărate cazuri în care pacienți din Botoșani, Bistrița Năsăud, Piatra Neamț vin la Spitalul Județean Suceava. Și iată că săptămânile trecute am avut cereri și din centrul universitar Târgu Mureș pentru a trata pacienți cu accident vascular cerebral pentru că investițiile, aparatura, specialitățile pe care noi le avem în Spitalul Județean Suceava ne fac de interes nu doar regional, ci și național”, a spus Alexandru Calancea. El a subliniat că în ultimul timp la Spitalul Județean Suceava au fost înregistrate foarte multe performanțe medicale. „Chiar astăzi am fost anunțat de o premieră în regiunea Moldovei de colegii de la medicină nucleară, unde și acolo a fost o investiție benefică pentru întreaga populație, o investiției majoră în medicină nucleară. Poate că mulți nu dădeau crezare acestei zone și de ce e nevoie de medicină nucleară la Suceava, dar iată că și-a dovedit necesitatea și foarte mulți pacienți din zonă apelează la Spitalul Județean Suceava. Și avem o nouă premieră în medicina nucleară de la Spitalul Județean Suceava și anume scintigrafie cardiacă. Nu este totul să diagnostichezi o problemă cardiacă la un pacient și vorbesc de nevoia de stenturi, vorbesc de problemele de infarct de miocard, nu este totul să pui diagnosticul și să pui un stent. Trebuie să știi când îl montezi, unde îl montezi pentru ca actul medical să fie încununat de un succes maxim. Și atunci este nevoie de o colaborare foarte strânsă între secția de cardiologie și laboratorul de medicină nucleară care iată că a dus la o premieră în zona Moldovei”, a precizat Alexandru Calancea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava