Președintele onorific al filialei Suceava a Organizației „Salvați Copiii”, Camelia Iordache, susține că linia telefonică specială instalată în primăvara anului trecut și destinată părinților ai căror copii întâmpină dificultăți emoționale și comportamentale induse de izolarea socială nu a fost prea solicitată. Ea a declarat, la Radio Top: „Din păcate, lumea încă nu este conștientă de efectele pandemiei asupra emoționalului. Astea se vor vedea cât de curând. Noi le vedem, le-am văzut la voluntarii noștri, le-am văzut la beneficiarii noștri”. Camelia Iordache a mai spus că după izbucnirea crizei sanitare, „Salvați Copiii” Suceava a înregistrat 1.311 situații de consiliere directă cu părinți și copii. Președintele onorific al filialei a afirmat: „În general, sunt 2-3 discuții, până când beneficiarii înțeleg procesul prin care trec, iar cu cei cu probleme mai serioase mergem până la 10-20 de ședințe”. Camelia Iordache a menționat că, până la pandemie, se înregistrau anual 200-300 de cazuri vizând acordarea de consiliere psihologică. Filiala „Salvați Copiii” are angajați un psiholog și doi asistenți sociali. Camelia Iordache a arătat: „Unul dintre asistenții sociali a preluat și partea de consiliere. Terapie face numai psihologul. Nu poți să lucrezi la acest nivel cu voluntari. Este indiscutabil”. Pe 20 martie, Camelia Iordache a renunțat la președinția filialei Suceava a Organizației „Salvați Copiii”, după 28 de ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava