MOPAN Suceava

Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ continuă, începând cu 22 octombrie 2015 (ora 13.00), în București, Campania națională “(Micro)Somnul la volan – un pericol real!”, prin care și-a propus să informeze și să conștientizeze conducătorii auto cu privire la atitudinile responsabile în trafic și să reducă riscurile producerii accidentelor de circulație pe fondul oboselii accentuate.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Colegiul Psihologilor din România, Uniunea Națională a Camerelor Bilaterale de Comerț din România, Societatea România de Psihologie Experimentală Aplicată și Swat Force International.

Campania națională, care a fost deja derulată cu succes în județul Bistrița-Năsăud (2014) și în stațiunea Mamaia și Constanța, în această vară, se derulează în contextul în care un raport al Comisiei Europene, dat publicității în 2014, relevă că România ocupă locul secund în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de morți din accidente rutiere, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori. În cadrul campaniei vor fi distribuite peste 10.000 de materiale informative participanților la trafic, în zona Camerei de Comerț și Industrie a României.

Coordonatorii proiectului – prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele PsihoTrafiQ și psihologul principal Ionel Simionca – afirmă că fenomenul microsomnului la volan s-a acutizat în România în ultimii ani și a devenit una dintre cele mai frecvente cauze identificate de specialiști. Potrivit mai multor cercetări, realizate de echipa de specialiști coordonată de cei oameni de științe, s-a ajuns la concluzia că trebuie să evităm să conducem între orele 2.00 și 2.59, când bioritmul și vizibilitatea sunt reduse și între 15.00 și 15.59, când oboseala acumulată în timpul zilei are mare influență asupra capacității de conducere. Totodată, specialiștii au constatat că există mai multe faze ale oboselii la volan – de la oboseala ușoară, la ațipire și apoi adormire. De cele mai multe ori, oboseala la volan este asemănată cu o altă cauză foarte gravă de producere a accidentelor rutiere, și anume neatenția.

“Trebuie să fim foarte atenți la semnele oboselii și somnolenței la volan deoarece ne punem viața în pericol. Ne dăm seama că intrăm într-o fază incipientă de somnolență atunci când avem dificultăți în a tine ochii deschiși și capul sus, lăcrimăm, clipim des și căscăm repetat sau avem un timp de reacție întârziat. De regulă, somnolența generează microsomn de 2-3 secunde, care pot fi vitale. Le recomandăm șoferilor să se odihnească suficient înainte de a pleca la un drum lung, să nu conducă mai mult de 8 ore pe zi și atunci când sesizează semnele oboselii și somnolenței, să oprească mașina în afara părții carosabile și să facă pause regulate de câte 15 minute, o data la 2 ore”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus, președintele Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ și coordonatorul campaniei.

Proiectul este elaborat și derulat de o reputată echipă de psihologi, după efectuarea a mai multor studii, și face parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare și prevenție, organizată de Asociația de Psihologie și Siguranță Rutieră – PsihoTrafiQ în parteneriat cu mediul de afaceri și autoritățile competente din România. În cadrul proiectului, s-a mai derulat campania națională “Alcoolul la volan este un accident!”, menită să informeze opinia publică asupra accidentelor rutiere care au drept cauză conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.

 Sursă date statistice: http://ec.europa.eu/transport/road_safety/specialist/statistics/index_en.htm

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava