MOPAN Suceava

Marți, 4 octombrie, de la ora 11.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din București va avea loc dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni”, organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului”.

La eveniment vor participa: Raluca Știrbăț, președintele Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, Alexandru Tomescu, violonist, prof. univ. dr. Daniel Șandru, secretar de stat, coordonatorul Departamentului Centenar, director onorific al revistei de cultură contemporană Timpul, Șerban Sturdza, arhitect, președintele Ordinului Arhitecților din România, filiala București, vicepreședintele Fundației Pro Patrimonio, prof. dr. Mihai Cosma, muzicolog.

Moderatorul dezbaterii este Cristina Liberis, manager regional al Campaniei „Oamenii Timpului”.

În deschiderea evenimentului va fi prezentat un film documentar realizat în luna august, la Mihăileni, unde, la inițiativa Fundației Pro Patrimonio, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Primăria Comunei Mihăileni și Primăria Comunei Hilișeu Horia, a fost organizată o clacă pentru repararea casei Enescu, la care au participat zeci de voluntari din localitatea Hilișeu Horia din județul Botoșani.

Publicul inițiat din lume cunoaște adevărata valoare a lui George Enescu, dar vorbim aici despre o pătură foarte fină: la nivelul marelui public, el nu este cunoscut încă, nu a pătruns definitiv și substanțial în ceea ce numim repertoriul curent al interpreților. Și nu este intrat nici în România în repertoriul curent, în ciuda faptului că se vorbește mult despre Enescu și că ne aducem aminte de el la aniversări și comemorări”, a declarat Raluca Știrbăț, președintele Societății Internaționale „George Enescu”.

Seara, de la ora 19.00, în sala Muzeului Naţional „George Enescu”, se va desfășura un concert caritabil susținut de pianista Raluca Știrbăț, din cadrul Turneului Național din această toamnă, ce are loc în nouă orașe ale României.

Campania „Oamenii Timpului” se desfășoară timp de o lună în nouă orașe ale României prin intermediul unor evenimente speciale dedicate comunităților devenite centre de monitorizare în acest an. Organizate de managerii regionali OT, evenimentele beneficiază de sprijinul unor sponsori locali și al autorităților publice, precum și al unor instituții mass-media locale. Întâlnirile pianistei Raluca Știrbăț (membră a Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria Societate civilă) cu publicul vor mai avea loc astfel: Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie) și Suceava (9 octombrie).

Colocviile „Oamenii Timpului”, moderate și gândite special de către managerii regionali pentru comunitățile în care activează, vor mai avea loc după următorul calendar: Piatra Neamț (7 octombrie), Iași (8 octombrie), Suceava (9 octombrie) și Timișoara (15 octombrie).

Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al Asociației Revistei Timpul și beneficiază în 2016 de o recunoaștere extraordinară din partea unora dintre instituțiile-emblemă ale României. ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Române, a acordat Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.

Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este Editura Adenium

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava