Concert pascal
MOPAN Suceava

Comunitatea locală PLUS Fălticeni împreună cu Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava și Cabinetul stomatologic Easy Dent organizează sâmbătă, 28 septembrie 2019, începând cu ora 07.30, în municipiul Fălticeni, la sediul Easy Dent aflat în str. Republicii, nr. 16,  campania de donare de sânge „Donează un pic în PLUS”, pentru a veni în sprijinul pacienților aflați în situația de a necesita transfuzii de sânge.

În România, doar aproximativ 2% din populație donează sânge. Asta, în timp ce o dată la fiecare 3 secunde, un român are nevoie de transfuzii pentru a supraviețui.

Pe 18 aprilie 2019, membrii și prietenii PLUS au organizat prima ediție a acțiunii de donare de sânge la nivel național.

Împreună au salvat 334 de vieți, prin cei 75.15 litri de sânge donați.

PLUS Suceava s-a numărat printre participanții la această campanie și și-a propus să o susțină în continuare, prin organizarea periodică a acestor evenimente la care să aibă acces cât mai multe persoane și din afara orașului Suceava, acolo unde se află sediul Centrului de Transfuzii Sanguine județean.

„Auzim mereu despre «criza de sânge», însă de prea puține ori ne dăm seama că rezolvarea acesteia stă și în puterea noastră. Dacă fiecare dintre noi ar dona o dată la 6 luni nu am mai avea această problemă în țară. Credem că fiecare pacient trebuie să primească șansa la viață. Ne propunem să organizăm această inițiativă de donare de sânge periodic,  pentru a putea ajuta cât mai mulți oameni deoarece știm că în fiecare clipă cineva are nevoie de sânge.”, au declarat in aprilie, la prima ediție a acestei campanii, reprezentanții Grupurilor de Inițiativă Județeană PLUS care au inițiat proiectul.

„Fiecare dintre noi poate salva până la 3 vieți printr-o singură donare. E atât de simplu. În București, criza de sânge se resimte cel mai puternic, fiind un centru universitar cu peste 60 de spitale care tratează pacienții din toată regiunea, de multe ori chiar din toată țara. Sistemul de transfuzie nu a primit niciodată atenția necesară din partea guvernului, deși reprezintă o componentă esențială a sistemului medical. Pe lângă infrastructura învechită și resursele umane insuficiente, legislația neadaptată îngreunează eficientizarea activității. Resuscitarea sistemului de transfuzii a fost unul dintre proiectele la care echipa nostră a lucrat în cele câteva luni de mandat din 2016 și pe care e vital să îl continuăm“ – Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății și membru al Biroului Național PLUS

Informații esențiale despre donarea de sânge găsiți aici: https://www.ro.plus/doneazaunpicinplus

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava